În perioada 13-16 august, sportivii din cadrul CS Tae-kyon Oradea au participat la un stagiu de perfecționare, al Coada Lacului, sub îndrumarea președintelui și antrenorului clubului, Alexandru Sas (3 Dan).
"Antrenamentul a fost unul foarte complex și extrem de dificil, sportivii rezistând la cinci ore de antrenamente pe zi,cu alergare de rezistență de 6-8 km zilnic,incluzând tehnici de mână, tehnici de picioare, exerciții de formă, tehnici speciale, sărituri și spargeri la 2,60-2,80 metri înălțime, spargeri de forță, tehnici de autoapărare cu cuțit, baston, tomfă, sabie. Sportivii au exersat tehnicile pe un teren dificil, pe stânci, pe pietre și cel mai greu, sub cascadele
reci din zonă", explică antrenorul. "Sunt mândru de sportivii mei care au demonstrat pe tot parcursul stagiului devotamentul și respectul față de acest sport și față de mine ca antrenor, au îndurat și au rezistat la antrenamente foarte dure, iar la finalul stagiului toți sportivii au declarat că a fost o experiență unică", a declarat Alexandru Sas. Acest stagiu a fost un bun prilej pentru sportivi să se pregătească pentru Cupa României, competiție ce va avea loc la Cluj-Napoca.