Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar o părere...Tensiune mare, fotbal mărunt

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Campionatul a demarat în nota obişnuită. Calitatea fotbalului e limitată. Se joacă scrâşnindu-se din dinţi. Lipsesc inspiraţia, abilitatea şi harul jucătorilor de vis de pe alte meleaguri. Tribunele, dacă nu sunt golaşe cu de la sine putere, sunt deşertate de comisii federale absurde, care îşi imaginează că un derby ca Steaua – Urziceni poate să se desfăşoare în pustiu cu un singur privitor agitat şi pătimaş, numit Gigi Becali.

Mai iritantă decât calitatea modestă a partidelor a devenit însă atmosfera întrecerii. Căutând tehnicieni prin toate cotloanele lui Il Calcio, ne-am pricopsit cu un Napoli sau cu un Bonetti de care vrem să ne scuturăm.

Pe Napoli, care făcuse treabă la Craiova, l-au concediat rapid cei de la Braşov, nemulţumiţi de trufia sa, de exigenţele pedagogice gen şcoală de corecţie, ca şi de încăpăţânarea de a nu lega trei cuvinte în limba română.

S-ar părea că şi Bonetti e pe făraş, în ciuda scorului bogat de la Piatra Neamţ, ce poate deveni uneori un tărâm al Concordiei. Să ajungi să spui despre un acţionar al echipei că e un „porco”, în timp ce acesta te numeşte „broască râioasă”, este un lucru grav, scabros, compromiţător.

Ca să nu mai vorbim de Gigi, care urla „Hoţii!” de la loja oficială, ţintind în MM Stoica şi în Dan Petrescu. Adică într-un conducător versat, fost acolit. Şi într-un antrenor merituos, care cu ani în urmă intra pe poarta Stelei în timp ce Gigi lua lecţii de aritmetică numărând oile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 57 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°