Primarul Aradului spune că nici de cele 10 zile de concediu fără plată nu poate fi vorba deocamdată. Lucrătorii din administraţie au fost ameninţaţi cu concedierile la nivel naţional. Cu toate acestea, Primarul Aradului, a declarat că nu se pune problema unor disponibilizări în administraţia locală.
„Nu se poate vorbi de aşa ceva decât în cazul apariţiei unei noi legi. Mai există varianta în care noi, administraţiile, am demara aşa o procedură, dar ea nu ar fi finalizată anul acesta. Trebuie făcut proiect, lăsat la transparenţă, aprobat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, apoi aprobat de CLM şi aşa mai departe, deci imposibil de aplicat din acest an”, a explicat Gheorghe Falcă, primar şi preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România.
Nici concedii fără plată
Cât priveşte trimiterea prin rotaţie a angajaţilor Primăriei în concediu fără plată, edilul-şef susţine că nu este cazul. Dacă totuşi printr-o decizie a Guvernului, administraţia locală va fi obligată să trimită angajaţii în concediu, Gheorghe Falcă spune că va propune CLM o rectificare bugetară, iar economiile făcute din salarii vor fi redirecţionate spre investiţii. De altfel, acesta mai spune că la nivelul întregii ţări nu este vorba despre lipsa de bani ci despre dorinţa de a face economii.
Edilul şef a mai declarat că imaginea creată conform căreia în administraţiile locale sunt o grămadă de angajaţi inutili este falsă. „Doar 8 la sută din municipiile din ţară au un număr excesiv de angajaţi. În general acestea sunt în zone mai sărace ale ţării unde nu există locuri de muncă”, a mai explicat Primarul Gheorghe Falcă.
500 de angajaţi în administraţie
În Primăria Arad lucrează 500 de persoane, mai mult de jumătate dintre ei ocupându-se de administrarea patrimoniului local. Acesta este un serviciu al Primărie