Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Alexandru Diaconu: „Pot transforma chiar şi cel mai dur adult într-un copil“ (PORTRET)

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

De câţiva ani, ieşeanul îşi „hipnotizează“ publicul la terase sau la petreceri private şi promite să ajungă cel mai cunoscut magician din ţară.

Îşi spune Mydas şi este pasionat de neomagie. Nu scoate iepuraşi din joben, dar are alte trucuri prin care poate lăsa „victimele“ fără grai. Dacă aveţi o zi cu noroc şi sunteţi la terasă, s-ar putea ca un tânăr să se aşeze alături şi să vă arate un portofel în flăcări sau să facă o batistă să dispară. De la un truc se ajunge la un adevărat show, în care râsul cu poftă alternează cu uimirea şi cu o întrebare menită să rămână fără răspuns: „Oare cum a făcut asta?“.

„Îmbin comedia cu magia şi de aici şi conceptul de neomagie. Pentru mine este mult mai greu pentru că, pe lângă efecte, trebuie să fac şi glume, să le adaptez reacţiilor oamenilor. Deci trebuie să am o tehnică impecabilă căci atenţia îmi este împărţită“. În acelaşi timp, asta îi garantează că nu va fi vreun moment în care mintea privitorului să se îndepărteze de ceea ce face el. Publicul va avea parte de o experienţă completă, în care el a investit multe ore de exerciţiu în faţa oglinzii, pentru că nu poate încerca niciun efect pe care nu-l ştie „pe de rost“. Prima sa întâlnire cu magia a fost când avea vreo zece ani. „Atunci am văzut primul spectacol. Acum, dacă stau să mă gândesc, nu era un magician profesionist, dar şi-a făcut treaba foarte bine“. Atât de bine, încât Alexandru avea să păstreze vie experienţa de atunci şi să devină chiar el magician, înainte de a termina Facultatea de Informatică, nu în totalitate compatibilă cu pasiunea sa, renăscută prin anul II. Din acest motiv a simţit că e mai util să renunţe temporar.

Cu ajutorul lui Iosefini

şi al lui David Blaine

Între cele două momente, cel de descoperire a magiei şi cel de implicare personală, au fost ani în care şi-a uimit colegii şi prietenii cu tot felul de sc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 58 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 24 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

AUR suspendă activitățile de campanie! Participă la lucrări de reconstrucție a caselor afectate de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare, singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 40 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°