"Toate pânzele sus!" e povestea care a fermecat generaţii întregi de adolescenţi, din 1954, când a apărut prima dată şi până astăzi. Despre destinul acestui roman şi al scriitorului Radu Tudoran am stat de vorbă cu profesorul universitar Vasile Morar...
Jurnalul Naţional: Cum vă amintiţi prima dumneavoastră întâlnire cu romanul "Toate pânzele sus!"?
Vasile Morar: Eram adolescent şi unul dintre prietenii mei foarte buni mi-a spus titlul cărţii şi autorul. Mi-aduc aminte că o citea cu foarte mare pasiune. În două zile a terminat-o şi evident că am luat-o şi eu de la el. Prima impresie de lectură a fost uluitoare, pentru că practic era în momentul în care eu citeam Jules Verne, deci n-a fost absolut nici o surpriză deosebită.
Dacă a fost o surpriză, a fost aceea să constat că există un autor român care poate veni, în mintea mea şi în sufletul meu, în prelungirea perfectă a lui Jules Verne. Prin urmare, asta a fost prima întâlnire cu el, iar cea de-a doua a fost prin anii '80, când băieţii noştri au ajuns la vârsta la care le spuneam în fiecare seară trei poveşti. O poveste era lungă, una medie şi una scurtă, scurtă sau din viaţa mea...
În momentul în care am decis să le spun aceste poveşti în fiecare seară mi-am dat seama că nu trebuie să schimb nimic, pentru că orice schimbare a unui cuvânt într-o poveste înseamnă perturbarea ei, deoarece copilul îţi va pretinde să-i spui exact cum "A fost odată...". Prin urmare, nu le-am spus copiilor mei poveştile bine cunoscute, ci am inventat în fiecare seară altele noi. "Toate pânzele sus"... Eram la mare şi am luat cartea cu noi. Mi-am spus că în vacanţă e bine să nu mă mai ostenesc aşa de mult ca să inventez în fiecare zi trei poveşti şi, prin urmare, în fiecare seară le citeam din cartea lui Radu Tudoran...
L-aţi cunoscut pe Radu Tudoran?
Nu l-am cunoscut. Dar mi-aduc aminte că îl vedea
