Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Universitatea va termina pe podium cu Piţurcă antrenor (SONDAJ)

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Preşedintele Adrian Mititelu este convins că Ştiinţa se va clasa pe primele trei locuri la finalul sezonului dacă fostul selecţioner va prelua echipa. Citeşte şi

Ce arbitri vrea Mititelu la meciurile din Liga I

Ce şi-a propus Dănănae pentru acest sezon

Victor Piţurcă a venit, a văzut şi a plecat. În cele trei zile, cât a durat vizita sa la Craiova, fostul selecţioner a purtat mai multe discuţii cu Mititelu, a urmărit echipa la lucru, s-a interesat de condiţiile de pregătire, dar nu a dat un răspuns clar. Acesta va veni după etapa viitoare, iar finanţatorul Ştiinţei speră să fie unul afirmativ. „ Încerc să-l aduc pe Piţurcă. Valoarea lui este confirmată şi răsconfirmată. Îmi va da răspunsul după meciul cu FC Braşov “, a spus aseară Mititelu, la gsptv.

Şi-au reproşat multe lucruri

Patronul alb-albaştrilor şi-a adus aminte că a avut unele divergenţe cu Victor Piţurcă, în perioada când acesta pregătea echipa naţională, dar că ele sunt de domeniul trecutului. „ I-am reproşat multe lucruri, însă nu am declarat niciodată că este un antrenor expirat. Eram supărat pentru treaba cu Florin Costea. Să fiu sincer, nu am fost de acord nici cu selecţia pe care a făcut-o, dar, mă rog, ştiţi cum este: una e una şi alta e alta. Mi-a reproşat şi el multe lucruri, dar nu asta “, a adăugat Adrian Mititelu.

„Piţurcă nu mi-a lăsat impresia că ar dori să conducă tot“

În cazul în care fostul selecţioner ar prelua Universitatea, s-a spus că el ar avea puteri depline şi că ar răspunde de tot. Mititelu a infirmat însă acest lucru: „Din ce am vorbit eu cu Victor Piţurcă, nu mi-a lăsat impresia că ar dori el să conducă tot. E clar că el vrea ca la echipă să nu se mai bage preşedintele, patronul, e normal. Principiile lui Piţi au rămas valabile. Nu s-a schimbat deloc. A rămas cu acelaşi sti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum o ora
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 13 minute
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 2 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum 40 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum 2 ore
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 2 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Producătorul de lactate Olympus a inaugurat la Braşov un nou centru logistic automatizat, investiţie de 40 milioane euro

News.ro acum o ora
Fabrica de Lapte Braşov, compania care produce şi comercializează gama Olympus şi unul dintre cei mai mari producători de lactate din România şi din regiune, inaugurează un nou centru logistic, în Hălchiu, judeţul Braşov, în urma unei investiţii de

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°