» Cati romani s-ar putea imbolnavi de gripa porcina atunci cand infectarea cu virusul A(H1N1) va atinge apogeul si in Romania? La aceasta singura intrebare, responsabilii de la Bucuresti dau nu unul, ci mai multe raspunsuri. In timp ce Ministerul Sanatatii sustine ca nu se poate face o previziune clara in aceasta privinta, expertii Institutului Cantacuzino avertizeaza populatia ca e posibil ca unul din trei romani sa se imbolnaveasca de gripa porcina pana la finele anului 2009.
» R.l. a aflat acest lucru direct de la medicii din Institut, solicitand ieri, incognito, informatii cu privire la riscurile pe care le comporta o eventuala calatorie in strainatate, intr-o perioada in care numarul imbolnavirilor de gripa porcina creste in ritm accelerat peste tot in lume. Dupa cateva ore, purtatorul de cuvant al Institutului Cantacuzino a confirmat si oficial verosimilitatea unui asemenea scenariu.
» Totusi, si pozitia Ministerului Sanatatii, si cea a Institutului Cantacuzino tradeaza existenta unor disensiuni majore intre mesajele publice pe care le transmit doua autoritati cu competente strategice in combaterea unui fenomen care a atins proportii globale. Desi, in prezent, datele nu indica o situatie extrema in tara noastra, doar in ultimele trei saptamani numarul cazurilor confirmate de gripa porcina s-a dublat, ajungand la 253.
Romania libera a aflat ieri ca la orizont se profileaza un scenariu inca si mai periculos: pana la sfarsitul lunii decembrie, unul din trei romani ar putea fi bolnav de gripa porcina. Este o informatie pe care oricine o poate primi telefonand la Institutul "Cantacuzino" din Capitala. Acolo unde, dandu-se drept turisti care vor petrece o saptamana in Marea Britanie, una dintre tarile cele mai afectate de raspandirea virusului A (H1N1), reporterii R.l. au solicitat incognito mai multe informatii legate de evolutia aceste