Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giedrius Arlauskis: „Nu-mi place în România!“

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Portarul Unirii Urziceni susţine că ţara noastră, ca şi Lituania, este încă marcată de regimul comunist. Arlauskis a intrat în cel de-al treilea an de contract cu Unirea Urziceni. El a venit în România în 2007, pe când avea doar 19 ani, de la formaţia FK Šiauliai, din prima ligă. „Nici acum nu ştiu exact cum am ajuns în România. Din ce am auzit, Meme m-a adus. Eram la echipa naţională de tineret, iar el, la recomandările unor impresari, a venit să mă vadă la un meci Scoţia - Lituania. Eu nu am ştiut că e în tribună, însă am apărat foarte bine“, spune îngerul păzitor al formaţiei antrenate de Dan Petrescu.

Sezonul trecut, când Unirea a devenit campioană, Arlauskis a avut o medie de un gol primit la 150 de minute, fiind inclus şi în Top 20 Europa, un clasament al celor mai eficienţi 20 de portari de pe continent.

Giedrius, care anul trecut a fost titular în 30 de meciuri, susţine că se simte excelent la Urziceni: „Dan Petrescu e cel mai bun antrenor, iar Meme cel mai bun conducător. Pe domnul Bucşaru nu prea l-am cunoscut, vorbeşte foarte puţin cu noi, dar e un om liniştit. Nu e ca alţii, care ţipă de la lojă. Chiar dacă suntem o echipă mică, nu aş juca nici la Steaua, nici la Dinamo, şi nici la Rapid“.

„Nu sunt turist, ci fotbalist“

Când vine vorba despre oraşul pentru care joacă, goal­keeperul schimbă placa: „Urziceniul nu e oraş, nu ai ce să faci acolo. Pe mine nu mă interesează însă acest aspect. Nu sunt turist, ci fotbalist. Oricum, eu locuiesc în Bucureşti. Stau în Băneasa şi sunt vecin cu Narcis Răducan şi cu Dinu Todoran“. Arlauskis e foarte încântat că joacă în România. „Fotbalul de aici nu se compară cu cel din Lituania. E mult mai bun“, a precizat portarul campioanei.

Acesta nu vrea însă sub nicio formă să spună că ţara noastră e mai frumoasă decât ţara lui de origine: „Nu-mi place în Ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 57 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°