Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djuvara: ''Sunt, cum îi plăcea lui Ceauşescu să fie ţara, multilateral dezvoltat!''

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Volumul său „Amintiri şi poveşti mai deocheate“, apărut la Editura Humanitas, se găseşte în librăriile din toată ţara. Neagu Djuvara (93 de ani) povesteşte cu umor întâmplări din copilăria şturlubatică, câteva experienţe din tinereţea petrecută în Franţa, dar şi istorioare despre personaje emblematice ale Bucureştiului interbelic. Prima oară, poveştile lui Neagu Djuvara au apărut în revista „Plai cu boi“. Apoi, fiindcă multă lume îl dojenea („Dom’le, eşti un om bătrân, cu o anumită reputaţie, eşti istoric, filosof al istoriei, memorialist, ce te bagi la chestii d’astea?“), a devenit mai reticent. A luat hotărârea de a trimite manuscrisul Editurii Humanitas pentru a fi publicat numai „După moartea mea!“

Citiţi şi interviul acordat de Neagu Djuvara pentru ziarul Adevărul! Neagu Djuvara: "Totul în viaţa mea a fost întâmplător!"

Testamentele, făcute să fie stricate

„Doamna Lidia Bodea a insistat să apară acum şi atunci am cedat. Oricum, testamentele sunt făcute ca să fie stricate. Şi am zis: «Hai să-l stricăm de pe acum!» Şi i-am dat voie să publice aceste patru poveşti într-o carte, spuse într-o ordine cronologică“, a declarat Neagu Djuvara. Directorul general de la Humanitas, Lidia Bodea, a dezvăluit cum l-a convins pe scriitor să publice volumul cât este în viaţă.

„Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o... poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) «pentru după moartea mea». Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngăduit să ad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment ANM: Averse și cod galben de vânt

Wall-Street.ro acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod galben de vânt, valabile, pe parcursul zilei de marți în 11 judeţe şi în Municipiul Bucureşti, şi miercuri, în alte opt judeţe. Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 10:00 - 2

Tranzacție majoră pe piața medicală din regiune: Rețeaua de sănătate Regina Maria, cumpărată de un grup finlandez cu 115 ani vechime în domeniul medical

HotNews acum 52 minute
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical, a cumpărat 100% din acțiunile REGINA MARIA și MediGroup de la fondul de investiții Mid Europa, cea mai mare tranzacție de pe

Ursul care a atacat salvamontistul din Predeal a fost ucis. Cei doi pui ai ursoaicei au fost relocați

Ziare.com acum 45 minute
Autorităţile din judeţul Braşov au anunțat marți, 1 aprilie, că ursul care a atacat și rănit grav un salvamontist a fost identificat și ucis. Comportamentul agresiv al animalului era cauzat de faptul că era o ursoaică cu doi pui. Animalul care dumin

Ursoaică și trei pui, în curtea Brigăzii 61 Vânători de Munte din Harghita / ”Încercăm să-i alungăm afară din incinta armatei”

G4Media acum o ora
O acţiune de alungare a unei ursoiace cu pui din incita Brigăzii 61 Vânători de Munte ‘General Virgil Bădulescu’ are loc marţi dimineaţa, aceasta fiind prima intervenţie înregistrată în zona municipiului Miercurea-Ciuc în acest an, transmite Agerpre

Reţeaua de sănătate Regina Maria este preluată de Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda

News.ro acum o ora
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, a cumpărat integral Reteaua de sănătate Regina Maria, precum şi compania sârbă MediGroup, ambele deţinute de fondul de investiţii Mid Europa. Companiile precizează că nu vor ex

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025

Libertatea acum 38 minute
Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Frații Tate, chemați la sediul DIICOT. Măsura controlului judiciar va fi prelungită SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Frații Tristan și Andrew Tate, au fost chemați la sediul DIICOT marți, 1 aprilie. Motivul este informarea lor cu privire la prelungirea măsurii de control judiciar, arată surse judiciare. Cei doi sunt acuzați de trafic de persoane și viol în dosarul

Tir încărcat cu ţigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, reţinut în vama Siret

G4Media acum 55 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret – ITPF Sighetu Marmaţiei, în colaborare cu Autoritatea Vamala Română. au reţinut un TIR încărcat cu peste 2,6 milioane de ţigarete în valoare de o jumătate de milion de euro, a informat, marţi, purtătorul

Netanyahu, audiat în dosarul „Qatargate”, instrumentat de Shin Bet. El denunţă o „anchetă politică”

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu denunţă o anchetă politică după ce a fost audiat în dosarul ”Qatargate” şi acuză poliţia de faptul că i-a luat ”ostatici” doi dintre consilieri, relatează AFP. În acest dosar, apropiaţi ai premierului sunt susp

INS: Rata şomajului în luna februarie a crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,6%, faţă de luna ianuarie

News.ro acum 2 ore
Rata şomajului în luna februarie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,6%, ȋn creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna ianuarie a acstui an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în luna

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/17°
joi

8°/10°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

12°
mar.

9°/15°
mie.

8°/11°
joi

7°/8°
vin.

8°/12°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/12°
joi

9°/12°
vin.

6°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/16°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/17°
mie.

7°/16°
joi

5°/15°
vin.

6°/15°