Ghid Auto Buna Ziua Iasi Cum sa nu pierzi bani cu o masina second hand Toate masinile isi pierd in timp valoarea. Deprecierea nu depinde insa doar de trecerea timpului si distanta parcursa cu automobilul, ci si, intr-o buna masura, de posesorul acestuia. Astfel ca, daca doriti sa obtineti maximum de bani cu o masina second-hand, site-ul www.auto.ro a pregatit o serie de 5 principii care nu trebuie incalcate.
1. Atentie pe ce dati banii!
Nu puneti pret doar pe calitatile de baza ale unei masini atunci cand o achizitionati, ci cautati sa va orientati catre modele cu valoare pe piata second-hand. De regula, in aceasta categorie intra fie automobile exclusive, fie, atunci cand vorbim de masini de "masa", cele care au o imagine buna de marca, s-au remarcat de-a lungul timpului in ceea ce priveste fiabilitatea si care ofera proprietarului un acces facil la piese de schimb si service.
2. Nu exagerati cu personalizarea
Un automobil cu o culoare exotica se va vinde mai greu decat unul care este vopsit intr-o nuanta neutra. Este indicat sa apelati la negru, argintiu, alb, care au cea mai mare cautare. Nici la capitolul optiuni nu este bine sa exagerati, pentru ca gustul dumneavoastra si al viitorului proprietar s-ar putea sa nu se potriveasca. Apelati la optiuni comune, evitati schimbarea sistemului audio mai ales daca acest lucru implica modificari si nici sa nu va ganditi la personalizarea automobilului.
3. Pastrati cu grija interiorul
Neglijarea interiorului este o metoda des intalnita prin care un posesor poate diminua valoarea masinii. Incercati sa pastrati calitatile tapiteriei si a partilor din plastic si nu ezitati sa apelati periodic la serviciile de cosmetizare a interiorului, nu doar la clasica spalare a masinii. In plus, evitati sa consumati produse