Pe timp de criza severa, cu falimentul ajuns oficial la portile celor doua Palate, liderilor de partid le arde de drumetii electorale platite din punga statului. Alearga toti dupa capital politic, cu riscul de a deveni ridicoli in fata unor oameni cocosati de griji si necazuri pricinuite de pierderea locului de munca. Nu par deloc afectati de faptul ca populatia este muscata adanc de criza sau ca nu sunt in stare sa bata in cuie un program cu solutii economice solide, menite sa incetineasca declinul si sa puna in miscare productia. Ni se ofera in schimb contre pline de venin dupa incheierea sedintelor coalitiei sau, in cel mai fericit caz, urari de buna dispozitie adresate cu ocazia unor slujbe religioase ori balciuri organizate la iarba verde de lingaii din organizatiile de partid locale.

Daca intelegerea privind cele 32 de masuri anticriza vechi a ajuns sa fie privita ca o izbanda politica de catre cele doua partide de guvernamant, dupa ce recesiunea a intors tara pe dos, inseamna ca liderii PDL si PSD nu realizeaza nici acum in ce valtoare au impins economia din cauza delasarii si inconsecventei de care au dat dovada in tot acest timp. Este penibil pentru un presedinte de Senat sa vina in fata presei cu niste vechituri de care am auzit vorbindu-se de luni de zile, oricand interpretabile ca eficienta si aplicabilitate, in care nici dumnealui nu crede, cu scopul de a arata ca partidul sau este cel mai interesat sa scoata economia din impas, iar viata sa-si reia cursul normal. Domnul Geoana parea fericit ca a gasit solutia de iesire din recesiune dupa o intalnire cu partenerii de coalitie a carei durata nu a depasit consumarea unei cesti de cafea si a unui pahar de apa. Daca elaborarea unui program viabil anticriza, aparut prea tarziu si intr-o forma lipsita de credibilitate, nu a avut nevoie de un timp mai mare de analiza si consultari, fiind facut