Conducerea Astra Vagoane Călători Arad a anunţat astăzi că a sistat negocierile cu compania germană Siemens pentru construcţia de tramvaie, deşi sâmbătă ar fi trebuit să semneze contractul în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.
„Reprezentanţii Siemens s-au dovedit foarte rigizi, au vrut totul, iar noi să fim cu munca. Chiar am bătut palma cu ei, însă luni, când am citit contactul pe care urma să îl semnăm sâmbătă, am găsit cu totul altceva şi am renunţat. Cu Siemens sau fără, vom ieşi cu un tramvai pe piaţă, nu vom ceda mofturilor marilor societăţi din vest”, a declarat omul de afaceri Valer Blidar, preşedintele Astra Vagoane Călători Arad.
Pe de altă parte, compania arădeană nu va renunţa la producţia de tramvaie, iar la mijlocul anului viitor va prezenta un prototip propriu.
„Va fi un tramvai cu podea joasă, foarte modern. La acest proiect vom lucra cu un alt producător mondial de vagoane, pe care nu îl putem anunţa acum, dar vom colabora doar pe segmentele de comandă şi tracţiune", a mai spus Blidar.
Investiţia în prototipul de tramvai şi linia de fabricaţie va fi de aproximativ patru milioane de euro, iar firma arădeană se bazează pe piaţa internă.
Proprietarul companiei arădene a adăugat că preşedintele Traian Băsescu va vizita, sâmbătă, fabrica de la Arad şi va fi pus în temă despre proiectul privind construirea de tramvaie.