Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbuzul morţii era defect

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 august 2009 · ·

Maşina în care au murit 14 persoane după ciocnirea cu un tren, la Scânteia, fusese respinsă la inspecţia tehnică, în februarie. Procurorii investighează o variantă- surpriză în cazul catastrofei feroviare din comuna Scânteia, de lângă Iaşi. Sursa: Ziarul de IașiSursa: EVZ

1 /.

Este posibil ca microbuzul implicat în accidentul care s-a soldat cu moartea a 14 persoane să fi fost defect, existând martori care afirmă că vehiculul s-a oprit în mod inexplicabil după ce a trecut pe două dintre cele trei linii de cale ferată din apropierea gării.

Varianta martorilor este completată de trecutul tehnic al microbuzului: a fost respins, în luna februarie, de la inspecţia tehnică periodică (ITP), iar cu trei zile înainte de accident viza tehnică expirase şi nu a fost reînnoită.În plus, mama şoferului spune că fiul ei „şurubărea toată ziua la maşină”.

Viza tehnică expirase

„Microbuzul implicat avea inspecţia tehnică periodică valabilă până pe 11 august, cu trei zile înainte de accident. Nu s-a prezentat pentru refacerea expertizei maşinii”, spune Pavel Hodea, directorul regional al Registrului Auto Român pe probleme de ITP. Conform legii, microbuzele de transport persoane trebuie aduse la inspecţie la fiecare 6 luni.

Cu câteva luni înainte a fost respins şi trimis la reparaţii

“Pentru precedenta viză, din februarie 2009, microbuzul a fost evaluat la Regia Autonomă de Transport Public Iaşi. Nu a primit viza, a primit sarcina de a face câteva ajustări şi deabia după aceea vehiculul a fost analizat din nou şi a primit ITP-ul”, susţine Hodea. Imediat după accident, mai mulţi martori au relatat că microbuzului i-a „murit motorul” pe linia a treia. “Nu e prima oară, s-a mai întâmplat aşa ceva o dată”, a declarat, sâmbătă, un sătean din Scânteia. Pe de altă parte, mama şoferului a declarat, în aceeaşi zi,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°