Pentru că fenomenul abandonului şcolar este o “pepinieră” de infractori, poliţiştii incearcă să urnească lucrurile. Nu există încă o situaţie centralizată a numărului de abandonuri şcolare din ultimul an la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar cu ajutorul şefilor de post din comune, Poliţia a făcut un top îngrijorător al acestora. În acesta conduce Vurpărul, cu 48 de abandonuri, urmat de Porumbacu cu 25, Târnava cu 11 şi Brateiu cu 10 cazuri. Candidaţi la abandon
Cauzele abandonului nu sunt încă foarte clare. Toate instituţiile implicate sau pus de acord să îşi centralizeze datele pentru a găsi apoi soluţii de prevenire, Din discutii au reieşit însă două posibile situaţii, cea a copiilor ai căror părinţi au plecat în străinătate şi cea a rromilor care nu se mai duc la şcoală. “Prevenirea abandonului şcolar face parte din programul mai mai mare de la nivelul întregii ţări de prevenire a criminalităţii. Ne-am pus de accord impreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu Direcţia pentru Protecţia Copilului să facem nişte verificări încrucişate referitor la părinţii care au declarat că pleacă în străinătate ca să găsim cauzele abandonurilor” a declarat pentru Adevărul de Seară, Nicoleta Gavrea, inspector principal, coordonator al Compartimentului Prevenire din cadrul IPJ Sibiu.
Centrele de zi ar fi soluţia
Consilierul pe probleme de rromi din cadrul Prefecturii, Iulian Preda este conştient că o mare parte dintre cazurile de abandon provin din comunităţile de rromi. Una dintre soluţiile pentru prevenirea abandonurilor şi care dau deja rezultate potrivit lui Preda, în câteva localităţi, ar fi înfiinţarea unor centre de zi, unde copii să meargă după ore şi sub îndrumarea unui profesor mediator şă îşi facă temele şi să fie ţinuţi astfel aproape de şcoală.
“Există câteva centre de zi în judeţ, înfiinţate de organizaţii negu