Unii vor spune ca de vina este criza, altii vor fi de parere ca asta vine dinspre temperamentul nostru latin. Cert este ca violenta si flatulenta vorbirii s-au instalat, de destui ani deja, in zona dezbaterii publice, inlocuind argumentele rationale cu izbucnirile necontrolate. Intr-o societate normala, chiar daca asemenea manifestari s-ar face simtite, ele ar ramane cantonate ori in zona foarte inalta, acolo unde mizele enorme intuneca temporar mintile, facand ca totul sa scape de sub control, ori in zona joasa de tot, acolo unde absenta unei educari in spiritul rationalitatii si temperantei, a tolerantei si bunului-simt lasa afectele si instinctele sa se exprime fara limite.
Iata insa ca este destul sa raspunzi chemarii lansate pe toate canalele la dezbatere publica referitoare la innoirea educatiei, pentru ca aceia dintre cititori care nu iti impartasesc punctul de vedere sa se straduie, cu tot devotamentul, sa te improaste cu insinuari si secretii. Cazul este simptomatic pentru ca este vorba despre un domeniu care s-ar cuveni sa constituie o preocupare constanta, si nu un pretext de campanie, nesolicitand, in consecinta, abordari flambate, ci, mai curand, tatonari, schimburi de opinii si argumentari. Cei care procedeaza astfel sunt, desigur, oameni implicati in evolutiile din domeniu. Altminteri, de ce s-ar infierbanta atat de efervescent, pretandu-se la atitudini si formulari pe care in mod normal si in dispozitii mai calme cei care predau la clasa nu le-ar recomanda discipolilor? Or, daca violenta care lasa in urma argumentele si prefera un arsenal de instrumente mai taios si mai contondent ajunge sa se manifeste nestingherita si intre dascalii si managerii din invatamantul nostru, ce altceva mai putem astepta de la copiii pe care ii instruim? Semeni vant, vei culege furtuna…
In plina dezbatere referitoare la calea de urmat in pregatirea u