Pandurii Târgu Jiu este ameninţată de şefii FRF şi LPF, Mircea Sandu, respectiv Mitică Dragomir, cu dezafilierea după ce Marin Condescu i-a atacat public pe cei doi capi ai fotbalului românesc.
Comitetul Executiv al FRF va supune la vot, la sfârşitul lunii septembrie, excluderea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu din Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal pentru că refuză să renunţe la acţiunile din instanţele civile în cazul jucătorului Ilie Iordache. Şeful grupării gorjene, Marin Condescu, îl acuză pe Mircea Sandu că a dispus, în numele Comitetului Executiv, să elibereze cartea verde a fotbalistului Ilie Iordache, aflat în conflict cu clubul Pandurii, activând astfel clauza de un milion de euro din contractul semnat între Dinamo şi Pandurii privind unele despăgubiri în cazul în care Iordache pleacă liber de contract din vina gorjenilor.
Membrii Comitetului Executiv susţin însă că nu s-a luat nici o hotărâre în cazul „Ilie Iordache“, raportul de şedinţă fiind semnat doar de Mircea Sandu. „În Comitetul Executiv s-a discutat despre cazul Pandurii - Ilie Iordache, dar nu s-a luat nici o hotărâre. O pot confirma şi ceilalţi membri şi există şi înregistrarea audio. Oricum, acest for nu avea nici o calitate să judece această speţă“, a declarat Dumitru Costin, care face parte din Comitetul Executiv, ca reprezentant al sindicatului jucătorilor, AFAN.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, susţine că gruparea gorjeană nu a iniţiat acţiuni în instanţă decât în conformitate cu statutul FRF: „Niciodată clubul Pandurii Târgu Jiu nu a iniţiat alte acţiuni în instanţă decât cele conforme cu art. 57 din Statutul FRF. Nu avem ce acţiuni să ne retragem pentru că nu am iniţiat alte acţiuni decât cele referitoare la relaţiile de muncă“. Marin Condescu a mai precizat că orice decizie luată de comisii în cazul Iordache va fi atacată l