Mult-lăudatele modificări la reglementările privind achiziţiile publice au intrat în vigoare la sfârşitul lui iulie. Sursa: Georgeta Petrovici
1 /. Deşi scopul declarat al acestora era eficientizarea modului în care se cheltuie banul public, prin eliminarea practicii semnării unor acte adiţionale pentru majorarea costurilor contractelor, efectele au fost pe dos: aleşii locali pot folosi noile prevederi pentru a împărţi contracte firmelor “prietene”, sărind peste criterii obiective cum ar fi preţurile din oferte.
Nu unul, ci trei astfel de exemple le găsim în cazul a trei licitaţii, toate organizate recent de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. La toate cele trei licitaţii, firma care ieşea câştigătoare după evaluare fost descalificată. Motivul invocat: preţurile suspect de mici. Însă, contractul n-a fost atribuit firmei plasate pe locul următor, cum ar părea logic. Din contră, lucrările s-au dus chiar la cei care au cerut cele mai mari preţuri.
Deschizători de drumuri
Pe 6 iulie, în sistemul de electronic de achiziţii publice apărea anunţul de licitaţie al Consiliului Judeţean Caraş-Severin pentru realibitarea a 26,2 kilometri de drum judeţean, între Reşiţa şi Giurgiova. Lucrările aveau un buget estimat de 14,7 milioane de lei. Până la data limită de depunere a ofertelor, 28 iulie (fix cu o zi după apariţia noilor norme privind achiziţiile publice), 14 firme au depus oferte.
Printre acestea, s-au aflat nume grele de pe piaţă- atât firme autohtone (CCCF, Colas), cât şi austriecii de la Porr. Firma SIRD, a avut cea mai bună ofertă. A fost însă descalificată “deoarece prezintă un preţ deosebit de scăzut -56,11% din valoarea estimată“, după cum se arată într-o adresă a comisiei de licitaţie.
SIRD ceruse un preţ de aproape 8,3 milioane de lei, însă autorităţile au preferat să atribuie contractulu