Edilii din Gorj nici nu vor să audă de concedieri şi susţin că vor face reduceri de personal doar dacă nu vor avea de ales, mulţi dintre primari susţinând că au deja destule posturi neocupate.
Angajaţii Primăriei Târgu Jiu nu vor fi afectaţi de restructurările despre care se vorbeşte atât de mult la nivel naţional. Reprezentanţii acestei instituţii susţin că şi aşa sunt prea puţini angajaţi în comparaţie cu atribuţiile care le revin şi cu numărul de locuitori ai municipiului Târgu Jiu. Aparatul primăriei a avut de suferit după ce mai multe persoane şi-au dat demisia, preferând alt loc de muncă, dar şi din cauza pensionărilor, mai ales după ce a apărut interdicţia de a se mai face noi angajări, posturile fiind blocate. „În această perioadă aşteptăm şi noi să aflăm ce se decide la Bucureşti. Oricum, nu aveam personal mai mult decât era necesar. Dimpotrivă, avem locuri libere, dar pentru că a fost această blocare a posturilor de către guvern la începutul anului, acestea sunt neocupate. Pe de altă parte, de un an şi ceva şi la noi au fost oameni care au ieşit la pensie, s-au transferat în altă parte sau au plecat prin demisie şi atunci locurile libere sunt chiar mai multe. Pot spune că sunt în jur de 20 de posturi blocate“, a menţionat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu. În prezent, la Primăria Târgu Jiu sunt aproximativ 130 de angajaţi, populaţia municipiului apropiindu-se de 100.000 de persoane. Faptul că autorităţile locale se bucură de autonomie şi că rămâne la latitudinea acestora dacă fac sau nu restructurări de personal, în funcţie de bugetul de care dispun, constituie un avantaj de care par să se bucure în prezent angajaţii Primăriei Târgu Jiu.
Interzis la restructurări
Primarii de la Băleşti, Câlnic şi Runcu nu se gândesc să dea afară oameni din instituţiile pe care le conduc. Edilul din Băleşti, A