Printre principalele motive pentru care justitia romana se impotmoleste in lupta cu marii corupti se afla viciile de procedura. Cutare martor nu a fost citat unde trebuie, probele nu au fost depuse la timp, cererea de prelungire a arestului nu a fost corect facuta etc. De cele mai multe ori, deciziile se iau inainte de inceperea judecarii pe fond si in locul acesteia.
Nu mult diferit stau lucrurile in domeniul politic. Masurile de lupta anticriza nu pot fi luate in considerare pentru ca au fost anuntate inainte de a fi fost discutate in coalitie. Imunitatea lui Nastase nu poate fi votata pentru ca adresa prin care se solicita urmarirea penala nu e in regula. Nu conteaza daca banii publici au fost sau nu cheltuiti legal si cu noima, problema e ca unii membri ai comisiei s-au antepronuntat. si lista poate continua.
Tot cu o chestiune de procedura pare sa avem de-a face si in cazul reformei invatamantului. Comisia prezidentiala a elaborat si supus dezbaterii un document strategic, dupa care, pentru ca presedintele nu are dreptul la initiativa legislativa, a transmis Guvernului un pachet de legi (nediscutat public), cerandu-i sa-l adopte. In final, dupa ultimatumul prezidential si pentru ca in Guvern nu exista acord asupra acestor legi, PDL l-a depus la Parlament, ca initiativa legislativa. De cealalta parte, ministrul Educatiei are propriul proiect, agreat de sindicate (sau, cel putin, de o parte a acestora), pe care l-a facut public la sfarsitul saptamanii trecute. Avem, asadar, doua proiecte de pachete de legi, ambele emanate din aceeasi coalitie de guvernamant.
Problema este agravata de faptul ca premierul tine mortis ca pe 2 septembrie, adica peste mai putin de doua saptamani, sa asume raspunderea Guvernului pe un set de legi care o include pe cea a invatamantului (alaturi de cea a salarizarii bugetarilor, obligatie asumata fata de FMI, si
