Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voronin: Vom face tot posibilul să nu ajungem la anticipate

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Vladimir Voronin, liderul comuniştilor şi preşedinte în exerciţiu, a afirmat ieri, pentru postul public de televiziune Moldova 1, că partidul său nu doreşte organizarea de noi alegeri anticipate şi vor face face tot posibilul ca să nu se mai calce "pe aceleaşi greble ca şi după alegerile anterioare". Pentru a evita noi alegeri anticipate, cel puţin opt comunişti ar trebui să voteze un şef de stat împreună cu deputaţii din fosta opoziţie, care au constituit coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană. Acest moment este considerat a fi piatra de încercare a actualului Parlament.

Voronin a declarat că, până în acest moment, nu a primit nicio propunere oficială de la coaliţia “Alianţa pentru Integrare Europeană” şi nici de la “un oarecare partid în parte”, relatează Unimedia.

“ Încă nu ne putem expune (pe marginea perspectivelor acestui dialog – n.red), deoarece cunoaştem doar ceea ce scrie presa şi asta nu poate fi comentat. Sunt lucruri foarte serioase pentru ţară ”, a mai adăugat liderul comuniştilor.

Liderii coaliţiei partidelor democrate au anunţat că vor iniţia în zilele următoare “un dialog” cu Partidul Comuniştilor şi, nicidecum, “negocieri”.

Comuniştii nu au aceleaşi idei în ceea ce priveşte viitorul şef al statului

De cealaltă parte, doi dintre fruntaşii PCRM au enunţat idei diferite despre posibila votare a candidaturii propuse de “Alianţa pentru Integrare Europeană” pentru funcţia de şef al statului. În timp de Mark Tkaciuk a lăsat să se înţeleagă că PCRM ar putea vota pentru candidatura coaliţiei în anumite condiţii, Vladimir Ţurcan declara luni, pentru presa rusă, că deputaţii comunişti nu vor vota pentru “un trădător” (avându-l în vedere, potrivit Kommersant, pe Marian Lupu – n.r.).

Vladimir Ţurcan a mai afirmat că PCRM pretinde una dintre cele trei funcţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 41 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°