Ministrul taiwanez al Apărării, Chen Chao-min, a demisionat, astăzi, recunoscând slaba gestionare a operaţiunilor de salvare după trecerea taifunului Morakot, a declarat un oficial, sub protecţia anonimatului, potrivit AFP.
Un alt oficial de rang înalt al Guvernului, Hsueh Hsiang-chuan, şi-a prezentat demisia, a mai spus el, adăugând că aceste scrisori de demisie sunt pe biroul premierului Liu Chao-shiuan.
Taifunul care a lovit ţara, săptămâna trecută, a ucis 136 de oameni, dar bilanţul real ar putea depăşi 500, în condiţiile în care numeroşi locuitori au unui sat din sudul ţării au fost acoperiţi de torente de noroi, potrivit echipelor de intervenţie.
Preşedintele taiwanez, Ma Ying-jeou, a anunţat, ieri, anularea festivităţilor prevăzute cu ocazia Zilei Naţionale de la 10 octombrie, din cauza bilanţului grav al taifunului. În faţa criticilor, Ma prezentase, sâmbătă, scuze pentru ritmul lent al operaţiunilor de salvare.
Taifunul blochează vapoarele în China
Peste opt mii de vapoare şi bărci sunt blocate în delta fluviului Yangtze, din China, după ce nivelul apelor a crescut alarmant, în urma trecerii lui Morakot. Blocajul, care se întinde pe 40 de kilometri, este cel mai lung din ultimul deceniu .
CITIŢI ŞI
500 de morţi, bilanţul taifunului din Taiwan