OTP Bank România va majora, în luna septembrie, salariile angajaţilor în medie cu 4,5%, respectiv cu nivelul inflaţiei prognozate pentru acest an, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei de credit, Laszlo Diosi. El a punctat că banca nu mai are în vedere disponibilizări de personal, după ce în prima parte a anului numărul angajaţilor a scăzut cu 37 la 1.059 de salariaţi.După majorare, fondul de salarii se va menţine la nivelul de anul trecut. Directorul de vânzări ş
OTP Bank România va majora, în luna septembrie, salariile angajaţilor în medie cu 4,5%, respectiv cu nivelul inflaţiei prognozate pentru acest an, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei de credit, Laszlo Diosi.
El a punctat că banca nu mai are în vedere disponibilizări de personal, după ce în prima parte a anului numărul angajaţilor a scăzut cu 37 la 1.059 de salariaţi.După majorare, fondul de salarii se va menţine la nivelul de anul trecut.
Directorul de vânzări şi reţea al OTP Bank, Gabriel Creţu, a precizat că majorările salariale vor fi făcute pe bază de performanţe, astfel că majorarea de 4,5% va reprezenta o medie şi nu toţi angajaţii vor avea acelaşi nivel de creştere.
OTP a renunţat la 5% dintre angajaţi
Creţu a mai arătat că obiectivul din prima parte a anului a fost păstrarea echipei, deşi OTP s-a numărat printre primele bănci care au anunţat un program de restructurare a personalului, respectiv disponibilizări de 5% din total.
"De fapt, oamenii cei mai buni, managerii de relaţii, erau cei mai vizaţi pentru că ei se ocupau de atragerea clienţilor şi nu prea erau utili pentru că nu mai existau clienţi pe partea de creditare. Era o mare capcană. Am convenit că trebuie să îi reintegrăm. Le-am explicat deschis că sunt în pericol şi singura soluţie este să performeze în deschiderea de conturi sau atragerea de depozite", a explicat Creţu.
Profit