În războiul propriu pornit cu ziarul ZIUA de Constanţa, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa îi ameninţă pe primarii nesupuşi cu sancţiuni, conform Statutului PSD, zice el # Însă, în ce priveşte hotărârea luată, primarii nici măcar nu au fost consultaţi, aşa cum prevede Statutul
Adresa prin care Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, ne interzice în judeţ face trimitere la Statutul PSD. Acesta este documentul de care se prevalează şeful administraţiei judeţene, pentru a inventa hotărâri de partid în scop personal.
După ce la art. 1, Hotărârea nr. 9/31.07.2009, adoptată de Comitetul Executiv al PSD şi semnată de Nicuşor Constantinescu, le interzice primarilor să încheie contracte de publicitate sau promovare cu ZIUA de Constanţa, la art. 2 al documentului se face referire la Statutul PSD. „În caz contrar, toţi cei care se fac vinovaţi de încălcarea prezentei hotărâri vor fi puşi în discuţia Comitetului Executiv al Consiliului Organizaţiei Judeţene PSD şi vor fi sancţionaţi conform prevederilor Statutului PSD", se arată la art. 2. De asemenea, în preambulul hotărârii se precizează că hotărârea a fost adoptată ca urmare a analizei efectuate de către Comitetul Executiv.
Primarii nu au participat la şedinţă
Toate bune şi frumoase, însă hotărârea a fost luată cu încălcarea Statului PSD, adică tocmai a documentului pe care-l vântură Constantinescu atunci când îi ameninţă pe primari cu sancţiuni. Adică, în Secţiunea a II-a a Statutului PSD, intitulată sugestiv „Drepturile membrilor", la art. 9, alin. 8, se precizează faptul că membrii PSD au dreptul să participe la şedinţele în care se discută problemele legate de activitatea şi persoana lor. Pentru a afla dacă primarii - aleşi PSD, deci membri PSD - au participat sau au fost măcar invitaţi la şedinţa din 31.07.2009, în cadrul căreia li s-a interzis să încheie contracte de pu