As putea foarte bine sa ma intreb de ce romanii nu respecta regulile, insa ma voi referi aici doar la bucuresteni. Ii voi lua drept studiu de caz, cu naravurile lor ce sintetizeaza si acutizeaza jemanfisismul romanesc.
Ati observat pasii aceia galbeni de pe treptele scarilor rulante de la metrou? Dar abtibildurile puse pe marginea balustradei, „stationati pe partea dreapta?”. Pasii nu sunt vreo opera de arta avangardista iar abtibildurile se adreseaza chiar bucurestenilor. De cativa ani autoritatile incearca fara succes sa-i educe pe locuitorii capitalei sa nu mai blocheze scarile rulante: metroul e pe cale sa plece din statie si nimeni nu lasa un culoar de trecere pentru cei care incearca, disperati, sa isi faca loc cu coatele.
„Muzica se asculta la casti” e un alt mesaj din autobuze si metrouri care ar fi putut, la fel de bine, sa fie scris in limba chineza. Una dintre marile placeri ale locuitorilor din cartiere e sa-si imparta manelele cu colegii de voiaj; ultimul lucru pe care l-ar face acesti colegi ar fi sa se planga sau sa ia atitudine - mai nene, vara-ti-l pe Guta in urechi! Locuitorii cu manele nu se tem, astfel, ca ar deranja pe cineva, nici nu cred ca stiu ce inseamna „teama” sau „deranj”. Nici sa citeasca anunturile probabil ca nu stiu. Multumita pasivitatii prudente nici colegii de voiaj nu se tem de furia acestor locuitori, in cazul in care le-ar deschide ochii spre citit sau spre DEX.
Hartiile, in orice caz, nu se arunca la cosul de gunoi. Nu, e un efort prea mare sa faci cinci metri pana la cel mai apropiat cos de gunoi din Bucuresti. Acest oras are probabil o forta de gravitatie speciala, care ingreuneaza mersul oricarei persoane cu o sticla de aruncat/o hartie in mana. Exista si un corolar pentru aceasta lege a gravitatiei: cu cat cosurile se indesesc, cu atat efortul de a ajunge cu resturile la gunoi creste. Primar
