Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bendeac se mută la Antena 1

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Actorul Mihai Bendeac a întrerupt colaborarea cu postul Prima TV şi va semna un contract cu postul Antena 1. Informaţia a fost confirmată de Bendeac pe site-ul său. „Motivele nu sunt financiare! Şi-atunci vine întrebarea. De ce pleci, bă? De nebun?“, scrie Bendeacpe blogul său. „Fără ca cineva din interiorul trupei sau al trustului să lanseze această idee, s-a împământenit, în concepţia generală a presei şi chiar a publicului, ideea că eu aş fi liderul trupei. Asta şi datorită faptului că, dintre cei patru membri, eu am avut o implicare socială mai puternică, un blog, o viaţă mai exhibiţionistă şi agitată etc. În principiu, pentru tot ce apărea pe ecran, în ochii privitorilor, eu eram responsabil. Asta nu a fost o problemă timp de doi ani şi jumătate, cât eu am creat sinopsisul (ideile) show-ului şi scenariul. Fiindcă atunci îmi puteam asuma totul. Dar din clipa în care cineva şi-a spus «Nu dom’le! Noi trebuie să avem control asupra emisiunii!», nu a mai fost în regulă“, adaugă el.

Va semna contractul în direct

Actorul menţionează că independenţa editorială şi dreptul său la libera exprimare sunt foarte clar stipulate contractual. „Pentru prima dată în istoria televiziunilor din România, semnarea actelor se va face în direct. Deocamdată, vă pot spune că e vorba de un show unde voi avea triplu rol: realizator, regizor şi interpret“, mai spune Bendeac.

„În urma anunţului făcut public de Mihai Bendeac, ne exprimăm dezamăgirea cu privire la decizia sa de a părăsi trupa Mondenii şi postul Prima TV. Prin urmare, considerăm neprofesionistă atitudinea lui Mihai Bendeac faţă de cei care, în ultimii trei ani, au crezut şi investit în el“, au precizat reprezentanţii Prima TV. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România miercuri dimineaţa. Unde s-a produs seismul şi ce magnitudine a avut

Mediafax acum 32 minute
Miercuri, la ora 01:14:44, s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 123,3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41 km. vest de Focşani, 62 km, nord de Buzău, 70 km. est de Sfân

Iaşi - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. În evenimentul rutier sunt implicate 16 persoane, dintre care 14 copii. A fost activat Planul roşu de intervenţie

News.ro acum 23 minute
Un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz şcolar s-a produs miercuri dimineaţă, în localitatea Ciorteşti, din judeţul Iaşi, în cele două vehicule aflându-se 16 persoane, dintre care 14 copii. A fost activat Planul roşu de in

Boeing livrează cele mai puţine avioane din 2020 şi avertizează că repornirea fabricilor după grevă va dura săptămâni

News.ro acum o ora
După o grevă de peste şapte săptămâni, cei peste 32.000 de muncitori de la Boeing au revenit în fabrici marţi, în urma aprobării unui nou contract, dar compania a avertizat că repornirea fabricilor va dura săptămâni, transmite CNBC. Acordul privind

Meta reduce abonamentele la Facebook şi Instagram din UE cu 40%, pentru a satisface cerinţele de reglementare regionale

News.ro acum 2 ore
Meta a anunţat o reducere de 40% a preţului abonamentelor fără reclame pentru utilizatorii platformelor sale de socialzare în Uniunea Europeană, în încercarea de a se conforma cerinţelor de reglementare din regiune, transmite CNBC. Compania a confir

Miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce noul „Departament al eficienţei guvernamentale” în administraţia Trump. Acronimul noului departament, DOGE, coincide cu numele criptomonedei pe care Musk o promovează

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie, informează CNN. „Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pent

Un jurnalist de la Fox News, Pete Hegseth, va fi şeful Pentagonului în administraţia Trump

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press. „Pete şi-a petrecut întreaga viaţă ca un luptător pentru trupe şi pentru ţară.

Alertă de ploi abundente şi furtuni în Spania. MAE a emis avertizare de călătorie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

1°/7°
vin.

1°/8°
sâm.

-0°/8°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

-0°/7°