Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Consiliul Judeţean va verifica lucrările la podurile din Mehedinţi

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Marius Bălu, a declanșat o adevărată luptă împotriva obiectivelor importante din județ, la care au început lucrări de ani de zile, iar până acum acestea au bătut pasul pe loc. Cele două poduri de interes județean și chiar național, respectiv cel de la Câmpu Mare și cel de la Ilovăț, au fost redeschise traficului. Recent, Bălu a participat la inaugurarea celor două poduri, lucrări pentru care au fost alocate nu mai puțin de 34 de miliarde lei vechi. „ Termenul de finalizare a podului de la Câmpu Mare a fost de 4 luni şi jumătate, dar s-a executat  mai repede. Podul are 100 de metri lungime, trei deschideri a câte 22 de metri, iar pilonii au fost turnaţi la o adâncime de 19 metri sub nivelul apei, astfel ca nicio viitură să nu-l mai doboare la pământ ”, a declarat Bălu.

Lucrările aici au costat în jur de 23 de miliarde lei vechi, iar la cele de la podul de la Ilovăţ, în jur de 10 milirade lei vechi. Conform acestuia, până la sfârşitul acestui an, se va relua circulaţia şi pe cele două poduri din comuna Iloviţa, pe podul în comuna Corcova şi pe cel de la Cerneţi.

Râurile, luate la puricat

În tot acest timp, autorităţile au pus la punct un program de regularizare a unor râuri din judeţ. Este vorba de râurile Racovăţ, Coşuştea şi Topolniţa, acestea urmând a fi regularizate cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 18 milioane lei. „ Conform acestor proiecte, se are în vedere consolidarea albiei cursurilor de apă pe o distanţă de circa 20 kilometri, execuţia unor diguri de dirijare pe circa 5 kilometri şi stabilizarea malurilor pe aproximativ 10 kilometri. Aceste lucrări de regularizare sunt deosebit de importante pentru apărarea localităţilor contra inundaţiilor, pentru protecţia unor noi artere de circulaţie de interes judeţean dar şi pentru prevenirea alunecărilor de pe vers

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actrița Cristina Deleanu! Teatrul românesc, în doliu

Ziua Constanta acum 10 minute
Este doliu în teatrul românesc! Actrița Cristina Deleanu s-a stins din viață! Vestea a fost făcută publică de Marina Almășan pe pagina sa de Facebook. Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen C

Comitetul politic al lui Musk, dat în judecată după ce nu a plătit banii promiși alegătorilor pro-Trump

HotNews acum 14 minute
Comitetul de acţiune politică (PAC) al lui Elon Musk nu a plătit alegătorii înregistraţi în statele oscilante (swing states), aşa cum a promis în timpul alegerilor din 2024 din SUA, în schimbul semnării unei petiţii sau a recomandării altor alegător

„Super duminică” electorală: România, Polonia și Portugalia se pregătesc de alegeri decisive

Adevarul acum 13 minute
Milioane de alegători din România, Polonia și Portugalia sunt așteptați la urne în acest weekend, în cadrul unei „super duminici” electorale decisive, într-un climat internațional marcat de tensiuni politice, comerciale și economice, relatează presa

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 8 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025. Elevii susțin astăzi proba la Matematică şi explorarea mediului

HotNews acum o ora
Evaluarea naţională la clasa a II-a continuă, joi, 15 mai, cu proba la Matematică şi explorarea mediului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii vor avea la dispoziție 45 de minute pentru rezolvarea testelor. Evaluarea Naţiona

Finală de coșmar la revenirea lui Denis Drăguș » Galatasaray a câștigat Cupa Turciei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Trabzonspor a pierdut miercuri seară finala Cupei Turciei, 0-3 cu Galatasaray. Denis Drăguș a fost introdus de antrenorul Fatih Tekke în minutul 60.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

CNN: Zgârie-nori de lux, terenuri de golf şi criptomonede: Afacerile în expansiune rapidă ale familiei Trump în Orientul Mijlociu / „Întotdeauna am avut instinctul de a face bani”

G4Media acum o ora
Legăturile de afaceri ale familiei Trump cu Orientul Mijlociu au crescut de peste trei ori de la primul mandat al preşedintelui, a constatat o monitorizare CNN a tranzacţiilor, inclusiv o serie de proiecte noi anunţate de când acesta a revenit la Ca

Gest extrem la Filarmonica din Sibiu: Un muzician a intrat în greva foamei

Mediafax acum o ora
Muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev a intrat în greva foamei, chiar în sediul Filarmonicii Sibiu. Reprezentanții Ambulanței Sibiu au fost deja să îi acorde ajutor medical. Sindicatul din care face parte și cel care a recurs la această formă de pro

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Vremea

București
acum

13°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

13°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

14°
joi

10°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°