Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul şi grafferii

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Niciun român nu se numără printre cei aproape 200 de artişti prezentaţi în volum. Artistul german Nicholas Ganz a călătorit timp de zece ani prin toată lumea, să adune informaţii şi imagini pentru această istorie universală a graffiti-ului. Deşi Bucureştiul s-a umplut abia în ultimii ani de graffiti, intrând în cele din urmă în rândul oraşelor „cosmetizate“ de această artă urbană prin excelenţă, istoricii consideră că originile graffiti-ului (cuvânt derivat din italianul „sgraffo“ = „a zgâria“) ar fi vechi de când lumea, graffiti-ul revendicându-se, prin tehnici şi utilitate, de la picturile rupestre, imaginile cioplite din Peşterile Lascaux, incripţiile din Grecia sau din Roma antică.

În 1904, revista „Anthropophyteia“ se ocupa deja de graffiti-urile din toalete, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci un grup german de rezistenţă numit „Trandafirul Alb“ picta pe ziduri sloganuri antihitleriste, iar în anii ’60 studenţii, mai ales cei francezi, protestau scriind pe ziduri şi pe clădiri sloganuri împotriva societăţii industriale.

Graffiti-ul pe care îl ştim astăzi a apărut şi s-a dezvoltat în anii ’70 în ghettourile din New York şi Philadelphia, ca formă de manifestare a claselor defavorizate, a imigranţilor şi a minoritarilor împotriva „agenţilor de putere ai societăţii“. Se spune că pe la jumătatea anilor ’80 nu mai exista niciun tren pe care grafferii să nu-şi fi lăsat numele, mesajele sau desenele.

Graffiti-ul a trecut repede Oceanul, iar Amsterdamul şi Madridul au fost primele oraşe europene unde s-a manifestat cucerind apoi, laolaltă cu hip-hop-ul, celelalte continente şi, în cele din urmă, întreaga lume. În acest moment, graffiti-ul este forma de artă globală prin excelenţă.

2.000 de graffiti

Germanul Nicholas Ganz, el însuşi artist (vezi www.keinom.com), a călătorit timp de ze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 46 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 38 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 6 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°