Saramura care se deversează din Câmpul I, în lacul nou, a intrat, ieri, în casa familiei Hodorog, de pe strada Nicolae Bălcescu.
Citeşte şi:
Saramura e pompată spre casele oamenilor din Cosota
11 familii afectate de saramură nu sunt de acord cu despăgubirile
Vana defectă de la Ocne strică planurile autorităţilor
Râul Olt a fost poluat cu 500 de metri cubi de saramură de la Ocnele Mari
Familiile izolate de saramură, beau apă dintr-o fântână dacică Vana defectă de la Ocne strică planurile autorităţilor
„A intrat apa în beci, în cele două camere, pe care le am la subsol. Gardul e jumătate în saramură. Acum mi-a prăpădit şi viţa-de-vie şi merii. Mai am în spatele casei nişte varză, dar la cum înaintează saramura până mâine e şi ea gata”, ne-a povestit Ion Hodorog, în timp ce îşi demonta gardurile şi uşile de la casă. „Le duc cu un tractor la adăpostul de la tabără. I-au şi lemnele ca să nu mi le care saramura”, spune Hodorog. Saramura se afla aseară, la cinci metri distanţă şi de locuinţa Anei Ciriperu. „E tot albastru în jur. Mai e puţin şi ajunge şi la mine. Suntem terminaţi că saramura creşte”, spue plângând bătrâna. Ana Ciriperu a fost mutată pe 8 august într-o garsonieră la blocurile din oraş, dar nu stă acolo pentru că nu are lumină.