Pe tot litoralul românesc exista un singur bar internaţional, deschis până la ora 01.00, restul fiind obligate să închidă la ora 22.00. Soţii Ceauşescu nu puteau înţelege că turiştii străini vor să se distreze, să danseze. În opinia lor, vacanţa însemna exclusiv odihnă şi refacerea forţei de muncă. Economia românească avea nevoie disperată de valută, dar conducătorii nu doreau să facă nicio concesie ideologică pentru a aduce cât mai mulţi turişti.
Aşa cum de altfel spune chiar Ceauşescu în stenograma de mai jos, liderii comunişti preferau să piardă valută decât să rişte contaminarea poporului prin contactul cu turiştii occidentali care aduc „desfrâu şi manifestări de descompunere”.
De aceea, oricât a insistat ministrul turismului Ion Cosma ca discotecile de pe litoral să fie deschise toată noaptea, pentru că turiştii străini vor să danseze în vacanţă, soţii Ceauşescu nici n-au vrut să audă.
Pledoarie pentru discoteci
Soarta discotecilor de pe litoral se află în centrul discuţiilor despre turism purtate la şedinţa din 14 iulie 1977 a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. Mai precis, Decretul 51 din 1975, care obliga barurile de noapte şi restaurantele să închidă cel târziu la ora 01.00. Prin acelaşi act, teraselor şi celorlalte localuri aflate în aer liber li se impunea închiderea la ora 22.00.
Pentru depăşirea orei 22.00, restaurantele şi discotecile aflate în spaţii închise, adică izolate cât de cât fonic, aveau nevoie de o autorizaţie specială de la Ministerul Comerţului Interior şi Ministerul de Interne.
De asemenea, programele muzical-artistice din restaurante şi barurile de noapte erau supuse spre aprobare Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, instituţie ce urmărea apoi respectarea lor cu sfinţenie.
Încălcarea decretului se pede
