Spectacolul „Faust“, de Goethe, în regia lui Silviu Purcărete a atras critici dure sau elogii în presa britanică, după reprezentaţiile pe care le-a avut până acum în cadrul Festivalului de Teatru de la Edinburgh. După ce The Guardian a scris că „Faust“ este cea mai promiţătoare producţie din festival, a venit rândul publicaţiei The Telegraph, care îşi începe articolul cu următoarele aprecieri: "Dacă bietul Goethe ar privi, din cer, această producţie extenuantă a capodoperei sale, am putea să ni-l imaginăm cum se întoarce spre colegul său Schiller şi spune: «Zgomotul, dragul meu, oamenii»".
Vedeţi aici un audio slideshow captivant de la repetiţii.
"Montarea regizorului român Silviu Purcărete este plină de sunet şi furie, dar nu are foarte multă substanţă. Nu ai senzaţia pe care o ai în faţa unuia dintre cele mai măreţe spectacole, ci mai degrabă simţi că eşti martor al unei opere egocentrice, a unui autor care vrea să arate tot ce poate", mai apreciază publicaţia The Telegraph, citată de Mediafax. Criticul Charles Spencer notează, însă, prestaţia excepţională a actriţei Ofelia Popii, în rolul lui Mefisto. "Vocea sa răguşită, versatilitatea şi carisma sa creează un personaj deconcertant, care pare venit dintr-o lume infernală”.
O montare extravagantă
The Independent apreciază montarea grandioasă a spectacolului "Faust", calificând-o drept "extravagantă vizual". "Spectacolul orchestrat de Purcărete este suprarealist, cu umor negru şi plin de exces orgiastic", mai notează The Independent. BBC apreciază că "este greu să nu fii impresionat de montare. O producţie atât de grandioasă (...) te lasă, după două ore, uşor extenuat şi copleşit", relatează BBC, care remarcă faptul că traducerea a "şchiopătat" uneori. BBC a mai lăudat şi talentul actriţei Ofelia Popii, care, în rolul lui Mefisto, "a furat ochii audienţei".