Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Litoral 2009 / Festivalul Tinereţii, sabotat de manelişti

Publicat in Adevarul, joi 20 august 2009 ·

Programul evenimentului a fost dat peste cap în fiecare zi, cu câteva ore, din cauză că organizatorii nu au ştiut din timp de alte spectacole. Cei mai nemulţumiţi sunt spectatorii, care aşteptau să-şi vadă artiştii preferaţi, dar şi membrii juriului care spun că este vorba de lipsă de interes. Tot programul Festivalului Tinereţii din Costineşti a fost dat peste cap încă de luni, în prima seară a evenimentului, deoarece organizatorii nu au ştiut dinainte că la orele la care şi-au programat spectacolele, în incinta Teatrului de Vară, erau deja planificate diferite alte show-uri sau chiar filme.

Astfel, luni, la ora 20.30, când pe scenă urmau să concerteze tinere talente ale rock-ului, acestea au fost trimise la plimbare, fiindcă sala era ocupată. După mai multe amânări şi fără prea multe explicaţii, recitalurile au început abia în jurul orei 2.00.

„Organizatorii nici nu ştiau ce trupe urmau să cânte. Pe la 4 dimineaţa a fost informată ultima trupă din seara respectivă că e sigur că o să cânte. Doar că tot aceeaşi trupă obosită şi abia capabilă să cânte ceva a urcat pe scenă în final, după care au fost goniţi şi în prelabil ameninţaţi că o să fie descalificaţi din cauza problemelor tehnice ce au apărut în decursul recitalului”, ne-a spus nemulţumit Numby, unul dintre participanţii la competiţie.

Dezinteres şi lipsă de respect

Problemele de organizare au stârnit reacţii vehemente atât din partea concurenţilor, cât şi a juriului. Profesoara de canto modern din Olanda Manuela Mănăstireanu, care a fost membru în comisie, s-a declarat şi ea nemulţumită de haosul ce s-a produs. „În asemenea condiţii trupele nu pot să dea randament şi nici să-şi arate valoarea. Eu cred că toate cele întâmplate sunt din cauza dezinteresului şi a lipsei de respect.

În prima seară nu am primit nici măcar prezentările trupelor şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 8 ore
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 10 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 7 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 6 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 8 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum 9 ore
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 7 ore
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 12 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Vremea

București
acum

joi

6°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

6°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°