Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbuzele, la control

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 august 2009 · ·

Deşi nu recunosc, autorităţile au înteţit controalele pe mijloacele de transport în comun care efectuează curse pe raza judeţului Dolj, ca urmare a tragicului accident de la Scânteia, soldat cu 14 morţi.

Poliţiştii doljeni, reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) şi cei ai Autorităţii Rutiere Române (ARR) au făcut ieri un control în trafic, fiind vizate microbuzele care efectuează transport public de persoane. Poliţiştii de la Rutieră au explicat că aceste controale nu au legătură cu tragedia petrecută pe 14 august în comuna ieşeană Scânteia, unde un microbuz în care se aflau 16 persoane a fost lovit de un tren accelerat. În urma accidentului au decedat 14 persoane, alte două fiind rănite grav.

„Noi (Biroul Poliţiei Rutiere Craiova - n.r.) efectuăm frecvent acţiuni împreună cu ARR, RAR şi Secţia Drumuri Naţionale pentru a verifica modul în care se face transportul de persoane şi dacă sunt respectate reglementările în vigoare. Nu putem spune că după tragedia din Iaşi a crescut numărul acţiunilor pe această linie“, a precizat comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Craiova.

Nereguli mari şi mici

Potrivit ofiţerilor de la Rutieră, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2009, au fost efectuate 152 de controale în trafic, mai exact, pe drumurile naţionale din Dolj, fiind verificate transportul de persoane şi cel de mărfuri sau mărfuri periculoase.

Poliţiştii şi reprezentanţii RAR, ARR, dar şi cei de la Autoritatea Judeţeană de Transport din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Dolj au executat în această perioadă şapte controale exclusiv pe transportul de persoane cu microbuzele şi 11 pentru combaterea pirateriei. La rândul lor, reprezentanţii consiliului judeţean au derulat propriile acţiuni de control pe traseele intrajudeţene, verificând până acum 90 de mijloace de transport persoane. Printre cele mai des întâlnite

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 31 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Accident la Beach, Please!: Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă/ Selly: „Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist/ De azi niciun participant nu mai are acces pe scenă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Accident grav la festivalul Beach Please!, transmite Observator News. Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă în timpul showu

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 22 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 34 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°