Preşedintele Traian Băsescu va avea de dat seamă în faţa istoriei pentru modul în care societatea românească s-a antagonizat. Discuţiile, dezbaterile, injuriile, opiniile mai bine sau mai prost formulate se poartă, în covîrşitoare măsură, doar la cele două extreme: a fi cu Băsescu sau a fi anti-Băsescu. Dihotomia nu poate fi depăşită cu nici un chip. Cei acuzaţi că sînt „intelectualii preşedintelui“ nu fac un simplu pas spre echilibru, desprinzîndu-se de această trenă nefastă. Dimpotrivă, vieţile lor, purtările lor, articolele lor par a avea drept scop primordial pe acela de a-i acuza pe ceilalţi că nu înţeleg ce mare personalitate e preşedintele Băsescu. Dacă nu înţelegi că preşedintele Băsescu e o lumină unică în istoria României, gata, eşti terminat, ţi se pune ştampila: ai ajuns să fii comunist, ţii cu mogulii, faci jocuri dubioase şi, ceea ce e mai grav, eşti orbit de ură. Am citit săptămîna trecută, în Evenimentul zilei, un text năucitor al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat „Cultura democratică şi consensul urii“. Trecem peste faptul că Horia-Roman Patapievici, funcţionar al Statului român în serviciul României, ar trebui să se abţină de la comentarii politice partizane. Să acceptăm, totuşi, că domnia sa simte nevoia să se exprime civic. (Apropo: de ce domnul Patapievici, dacă are aşa un apetit civic, n-a semnat comunicatul prin care se cerea trecerea în legalitate a Universităţii „Spiru Haret“. Să se fi simţit jenat de modul în care angajata sa, Adriana Popescu, de la ICR Berlin, s-a ploconit în faţa lui Aurelian Bondrea – a se vedea Observator cultural, nr. 485, din 30 iulie 2009, în care am reprodus declaraţia linguşitoare a Adrianei Popescu, dată, în numele ICR-ului, în faţa lui Aurelian Bondrea, cu care doamna Popescu dorea deja să colaboreze pe „scena“ ICR-ului). Dar să consideri, cum face domnul Patapievici, că toţi cei care nu-l mai vor pr