Constantin Virgil Bănescu
S-a născut la Tîrgovişte, în 1982. A publicat volumele de poezie cîinele, femeia şi ocheada (Editura Timpul, Iaşi, 2000), floarea cu o singură petală (Editura Junimea, Iaşi, 2002) şi acelaşi cer ce nu e (Editura Vinea, 2006). a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda“ pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003). A fost tradus în germană (Oskar Pastior), spaniolă (Joaquín Garrigós) şi slovenă (Aleˇs Mustar), participînd la întîlniri literare în Slovenia, Austria, Italia, Germania şi beneficiind de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A murit micul Poet Am găsit în cutia de scrisori un plic de la Literaturhaus-Berlin. Scrisul expeditorului nu-mi este cunoscut, nu e al lui Ernest Wichner, el se află în concediu. Rup plicul. Nerăbdarea mea creşte – în situaţii neobişnuite mă gîndesc totdeauna la o surpriză plăcută. Nu ştiu de ce, acum mi-e frică. În plic, un mail de la Răzvan Ţupa. Asta era surpriza, îmi spun: „Răzvan îmi mulţumeşte, probabil, pentru tableta trăznită pe care i-am dedicat-o în Observator!“ Şi, cînd colo…, un anunţ mortuar. „Bobiţă a murit. Micul poet român (primul laureat român al Premiului „Hubert Burda“, n.n.) probabil s-a sinucis, avea probleme psihice severe!“, îmi transmite şi Ernest prin colaboratorul său. Bobiţă a murit, el care a ţîşnit în poezie ca o jerbă de artificii, Bobiţă cel cu ochi de odaliscă, ce vrăjea publicul german cu fluierul lui, la care improviza melodii vesele ca un copil care se joacă, Bobiţă care trăia fiecare cuvînt ca pe un poem, care era sincer artificial, Bobiţă cel ac
