Cel puţin 400 de milioane de euro pe an ar putea fi salvate prin desfiinţarea a cinci-şase ministere. N-am ce să fac. Am încercat să fiu serios. Am încercat să-mi spun că omul are intenţii bune. Nu pot şi pace! Când îl văd, mă umflă râsul. Cum se ridică el pe vârfuri şi-şi umflă pieptul. Cum îşi arogă un aer marţial de parcă-ar fi Napoleon Bonaparte. Cum se-ncruntă el când ne comunică termene precise, niciodată respectate. Cum se ia, micuţul, la trântă cu criza...
Din păcate, orice ar face, Emil Boc nu e credibil. Şi asta pentru că de nouă luni pedalează în gol. Ce s-a mişcat de când premierul de buzunar a preluat frâiele Guvernului? Nimic. Emil Boc nu e credibil când vorbeşte de economii la buget prin reducerea funcţionărimii. Pentru că o dă pe după plop, prin agenţii, pe la primării... Dacă intenţiona o restructurare serioasă a aparatului administrativ, premierul ar fi trebuit să înceapă de sus, de sus de tot, adică de la Guvern. De ce, de pildă, are nevoie România de 19 ministere? Şi, ca să putem da un răspuns în cunoştinţă de cauză, să facem o comparaţie cu o ţară europeană recunoscută drept un model de eficienţă: Germania.
Cu o suprafaţă mai mare cu 50% decât cea a României şi cu o populaţie de patru ori mai numeroasă, Germania are un guvern federal suplu, compus din numai 15 ministere (14 miniştri plus unul, şeful cancelariei federale). Nemţii n-au considerat necesar să aibă, de exemplu, un Minister al Turismului, care, în România, toacă 100 de milioane de euro în 2009. De asemenea, nu au un Minister al Culturii, pentru care, la Bucureşti, s-au alocat anul acesta în jur de 280 de milioane de euro. Păi, e şi normal! Doar ştim cât de slabi sunt nemţii la capitolul „cultură“...
Lăsând gluma la o parte, vom spune că acest domeniu e gestionat, în Germania, de alte structuri guvernamentale, mai eficiente şi mai puţin bugetofa
