Seceta care face ravagii în prezent în India reprezintă prima mare provocare pentru Manmohan Singh, reconfirmat ca prim-ministru în mai 2009. Gestionarea acestei crize va fi determinantă pentru mandatul său. La mijlocul lui august a fost anunţată formarea unui grup guvernamental alcătuit din zece miniştri plenipotenţiari, sub îndrumarea ministrului Finanţelor, Pranab Mukherjee, al cărui unic obiectiv îl constituie adoptarea măsurilor pentru a face faţă celei mai teribile perioade de secetă pe care India o traversează de 30 de ani încoace. Ploile din ultimele săptămâni sunt inferioare cantitativ cu 60% faţă de normalul acestui sezon, iar previziunile meteorologice dau puţine speranţe pentru lunile ce vor veni.

Unele publicaţii au evocat concluziile unui studiu NASA referiror la schimbările climatice, subliniind că situaţia este cu atât mai gravă cu cât rezervele de apă subterane s-au diminuat drastic în nordul continentului indian. Din 2002, statele Haryana, Pendjab şi Rajasthan au pierdut mai mult de 108,3 kilometri cubi de apă subterană. Această stare de lucruri dramatică este rezultatul irigării intensive începute în 1960, cu ocazia aşa-numitei „revoluţii verzi“.

Dacă utilizarea unor varietăţi de plante de înalt randament a permis ameliorarea crizelor alimentare succesive, ea a epuizat, în schimb, rezervele de apă ale solului. Statisticile arată că cei mai afectaţi de actuala secetă sunt ţăranii săraci, în condiţiile în care 55% din populaţia Indiei trăieşte din agricultură. În cursul ultimelor săptămâni, numărul ţăranilor care şi-au luat viaţa din cauza mizeriei a crescut, ei nemaifăcând faţă datoriilor tot mai mari.

Manmohan Singh se regăseşte, în consecinţă, în faţa primei crize majore de la reconfirmarea sa. Seceta reduce volumul şi calitatea recoltelor, ceea ce antrenează creşterea preţurilor la cereale, căreia cei mai