Pe data de 15 august, PDL Brăila a lansat echipa pentru prezidenţiale. În echipă figurează Eugen Bădălan. Pe data de 17 august, vicepreşedintele PDL Brăila, Gheorghe Chiru, îşi face lansarea - oare a câta? - criticând aspru fosta conducere a PDL Brăila, prin faptul că onor-defuncta nu a ştiut cu negocieze cu PSD-ul directoarele pentru deconcentrate. Acum, ştiţi cum stă treaba?
Eu am tot dat în Eugen Bădălan, din toate poziţiile, dar când ajunge să-l critice Gheorghe Chiru parcă am, aşa, o senzaţie de lehamite. Gheorghe Chiru a dovedit că ştie să "negocieze", trecând prin mai multe partide şi reuşind - nu ştiu cum! - să pună şi el o mână, mai întotdeauna, pe o clanţă care se deschide. Întrebarea e: de negociat, negociază Gheorghe Chiru, dar pentru cine?
Gheorghe Chiru a avut un traseu politic care i-a asigurat orice în afară de onorabilitate. Unii spun că e tânăr. Ei şi ce? În 1940, Giovanni Papini spunea, prin intermediul personajului său, Gog pe numele lui, că a fost o vreme când cei bătrâni porunceau, dar acum se simte aerul unei depline pedocraţii. Peste tot poruncesc băieţii. "Suntem în mâinile minorilor". Ha! Îl cauţi pe Gheorghe Chiru la Consiliul Judeţean şi afli că tocmai şi-a mutat jucăriile la Becali. Îl cauţi pe Gheorghe Chiru la Becali şi afli că, în urmă cu o zi, s-a răzgândit şi se ocupă în exclusivitate de propăşirea personală, şi nu de mila creştinească. Se face undeva un bâlci de alegeri, află că Gheorghe Chiru a fost prezent şi a fost ales. Bun! Trebuie să precizez că nu am nimic cu Gheorghe Chiru. Micile amendamente pe care le-am adus euforicei şi dezlânatei sale activităţi politice nu sunt decât mizilicuri. Sunt simple provocări cu cont deschis pentru un dialog care ar trebui să dureze şi să aibă noimă. Asta în contextul în care orice dialog veritabil, în Brăila, este un miracol. Dar tare mi-e teamă că Gheorghe Chiru o să îm