Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucişi şi devoraţi de maidanezi

Publicat in Jurnalul, joi 20 august 2009 ·

Într-o ţară unde există şanse mai mari să mori lovit de trăsnet decât muşcat de un câine, doi bătrâni au fost ucişi şi devoraţi de o haită de maidanezi. S-a întâmplat în Statele Unite ale Americii, în statul Georgia, victimele fiind doi pensionari de 77 şi 67 de ani din Lexington.

Femeia plecase la plimbare seara, în jurul casei sale, când a fost atacată de câini. Soţul ei a ieşit după ea, încercând să o salveze, dar a căzut, la rândul său, victimă patrupedelor furioase. Cadavrele celor doi bătrâni au fost descoperite mutilate iar câinii se aflau încă în apropiere, potrivit CNN.

Anchetatorii au stabilit că maidanezii îşi făceau veacul în zonă pentru că erau hrăniţi regulat de un vecin de-al victimelor. Urmare a acestui atac, aproximativ 16 câini "de rase amestecate, de talii diferite, care aveau între 12 şi 25 de kilograme", au fost prinşi de poliţia locală şi eutanasiaţi, prin ordin judecătoresc, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Shalon Huff. Cazul a şocat comunitatea locală pentru că în trecut nu existase nicio problemă cu maidanezii.

În 2009, în America au fost înregistrate aproximativ 20 de cazuri de persoane ucise de câini, faţă de 22 în 2008 şi de 30 în 2007, raportat la cele 75 de milioane de câini domestici, a potrivit lui Adam Goldfarb, de la organizaţia pentru protecţia animalelor Humane Society. "Atacurile mortale provocate de câini sunt extrem de rare. Există şanse mai mari să mori lovit de un trăsnet decât să mori muşcat de un câine", a spus el.

Într-o ţară unde există şanse mai mari să mori lovit de trăsnet decât muşcat de un câine, doi bătrâni au fost ucişi şi devoraţi de o haită de maidanezi. S-a întâmplat în Statele Unite ale Americii, în statul Georgia, victimele fiind doi pensionari de 77 şi 67 de ani din Lexington.

Femeia plecase la plimbare seara, în jurul casei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ordinea de zi: conflictul din Ucraina, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, evaziunea fiscală, situaţia Salinei Praid

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 45 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Surse – Donald Trump va vizita centrul de detenție pentru migranți „Alligator Alcatraz”

Mediafax acum o ora
Măsura vine în contextul în care Trump a căutat să intensifice detenția și deportarea migranților, afirmând că este necesară după ce milioane de persoane au trecut ilegal granița în perioada mandatului democratului Joe Biden. Centrul a primit aceast

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum 57 minute
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°