O femeie din Drăguţeşti a primit o petrecere cu lăutari cadou de la primărie Rusalina Guţă s-a născut în satul Văcarea din comuna Dăneţi, dar trăieşte de când s-a căsătorit în satul Urecheşti, comuna Drăguţeşti. Femeia a împlinit astăzi 100 de ani şi a fost sărbătorită cu fast de rude şi autorităţi. Bătrâna are două fete, trei nepoţi şi cinci strănepoţi. A muncit toată viaţa la CAP şi în timpul liber confecţiona pături, velinţe, covoare şi carpete pe care le vindea. Acum 25 de ani a rămas văduvă şi a trebuit să-şi crească singură cele două fete, care acum sunt la casa lor. Bătrâna este operată de ulcer şi are probleme cu vederea.
Rudele spun că, la viaţa ei, baba Rusalina, aşa cum este cunoscută prin sat, a fost o femeie puternică şi harnică. Cele două fete au 73, respectiv 71 de ani.
„Ei îi datorăm totul“
„Mama nu a fost niciodată la şcoală, dar când era tânără era foarte deşteaptă. Mergea singură cu căruţa până în Petroşani ca să vândă lemne să ne crească pe noi“, a spus Lăpăduţa Raica, de 73 de ani. A muncit ca să ridice case pentru toţi copiii, nepoţii şi strănepoţii.
„Ne-a ajutat cu bani, ne-a crescut şi a fost alături de noi când am avut nevoie“, spune Andreea Raica, strănepoata bătrânei. „De când eram mici ne aducea de toate, ne dădea bani şi ne-a lăsat şi casa în care a trăit atâţia ani. Ei îi datorăm totul“, a spus nepotul Emil Raica.
Primarul comunei, Vasile Moşoiu, îi va înmâna un plic cu 2.500 lei, un tort şi un buchet de flori. Consilierul local din comună, Gheorghe Butan, a declarat că primăria va aduce, în curtea femeii, lăutari care să cânte special pentru ea. „Este o femeie deosebită, isteaţă şi agreată de toţi locuitorii de aici. A muncit să-şi ţină fiicele la şcoală. Din partea primăriei va primi suma de 2.500 de lei, şampanie, un tort şi o petrecere cu lăutari“, a spus Butan.