Consiliul Judeţean (CJ) Brăila vrea să introducă Biserica Greacă într-un proiect pentru a beneficia de reabilitare, dar pentru acest lucru trebuie să se stabilească proprietarul. Lăcaşul de cult este însă disputat în instanţă de Comunitatea Elenă şi Episcopia Dunării de Jos. Având aproape un secol şi jumătate de existenţă, Biserica Greacă necesită reparaţii urgente, în caz contrar ea s-ar putea transforma într-o grămadă de moloz. Vitraliile sunt distruse în mare parte, iar pereţii prezintă fisuri care-ţi dau fiori, în momentul în care treci pragul sfântului lăcaş. CJ şi-a exprimat intenţia de a reabilita acest lăcaş de cult, printr-un proiect cu fonduri europene, dar biserica trebuie să treacă mai întâi în administrarea locală.
Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a promis că după reabilitare biserica va reveni proprietarului de drept: „Din păcate nu s-a ajuns la nicio înţelegere pentru Biserica Greacă. Noi vrem să o reparăm pe un proiect şi pentru asta trebuie să o trecem în administrarea noastră, numai să ajungă la o înţelegere cele două părţi” .
Autorităţile cred că reabilitarea va duce la creşterea numărului de pelerini care vin anual la Izvorul Tămăduirii, în prima vineri de după Paşti (Săptămâna Luminată), mai ales că statistica a relevat că este a doua mare sărbătoare după cea de la Sf. Cuvioasă Parascheva din Iaşi. Pelerinii sunt convinşi că agheasma de aici vindecă bolile trupului şi ale sufletului.
Dacă nu vor avea câştig de cauză în România, grecii brăileni sunt decişi să apeleze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
În 2006, guvernul grec a intenţionat să aloce fonduri de 2-3 milioane de euro pentru reparaţii, însă, la fel ca şi acum, nu se cunoaştea clar statutul bisericii, cine anume e proprietarul. Reprezentantul Comunităţii Elene Brăila, Babi Caravia, ne dă lămuriri: „Există un p