Deşi sunt victimele unei agresiuni, femeile violate ajung să trăiască o viaţă întreagă culpabilizându-se. Victimele violurilor sunt, de cele mai multe ori, tăcute. Temându-se de „ce-o să zică lumea“, ele îi lasă violatorului calea deschisă spre o nouă agresiune. S-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, într-o primăvară, pe când Alina avea doar 16 ani. „Alina“ e numele la adăpostul căruia persoana din poveste vorbeşte astăzi liber, chiar dacă, pentru început, doar pe un site al victimelor abuzurilor.
„Într-o seară, am mers la un interviu pentru o slujbă cu jumătate de normă. Salariul era tentant. Eram bucuroasă; mă gândeam că acest job - urma să fiu menajeră de weekend - era tocmai bun pentru mine. Am găsit un anunţ în ziarul local, am sunat, a răspuns un bărbat şi am stabilit data şi ora pentru interviu“.
Odată ajunsă la locul de întâlnire - o parcare -, bărbatul a invitat-o în maşina lui pentru a parcurge mai uşor drumul spre casa în care Alina ar fi trebuit să lucreze. Au vorbit vrute şi nevrute. Fata recunoaşte că nu a fost atentă la drum.
„El doar a zâmbit. Cu răutate“
„L-am întrebat despre serviciu şi despre program. I-am dat de înţeles că sunt încă la şcoală şi că aceasta e pe primul loc, aşa că puteam lucra doar cu o jumătate de normă. Răspunsurile lui erau scurte.“
La un moment dat, fără nicio explicaţie, bărbatul a tras maşina într-un loc ferit: o altă parcare foarte întunecată.„L-am întrebat ce facem aici. El nu mi-a răspuns. A oprit motorul maşinii şi s-a întors spre mine. Mi-a pus câteva întrebări de natură sexuală. Am înţeles foarte repede că eram în necaz. (…) Am încercat să deschid uşa maşinii, dar nu am reuşit. El doar a zâmbit. Nu era un zâmbet de bucurie, ci de răutate…“
După ce bărbatul a obţinut ce-a vrut, şi-a lăsat victima pe asfalt, plângând şi cu hainele rupte.
