Pe 23 august 1939, prin cei doi miniştri de Externe ai lor " Viaceslav Molotov şi Joachim von Ribbentrop ", cei doi tirani ideologici ai acelui moment " I.V. Stalin şi Adolf Hitler, stabileau o înţelegere de împărţire a Europei de Est. Cîteva săptămîni mai tîrziu, Wehrmacht-ul intrase în Polonia dinspre Vest, iar Armata Roşie trecea graniţele aceluiaşi stat, dinspre Est. Pactul funcţiona; la adăpostul său, începea Al Doilea Război Mondial. Dar crimele, ca atare, începuseră mai demult.

E delicat, pentru că toţi au dreptate

Totuşi, complicitatea celor doi tirani ascundea un dezechilibru: oricît ar părea de bizar, Stalin era mai sincer decît Hitler în acest troc " în sensul că liderul de la Kremlin era mult mai convins decît Führer-ul că acest pact e menit să dureze. Ca în orice poveste de love & hate între tirani, şi relaţia dintre Stalin şi Hitler are gradul ei de insondabil şi de patologic. Cei doi se admirau reciproc, se detestau între ei şi se temeau unul de altul. Iar complicităţile şi temerile lor au afectat o jumătate de Europă. Despre cîteva dintre consecinţele acestor teribile rivalităţi şi similitudini vorbeşte textul lui Timothy Snyder (din pp. 10-11) " şi despre istoria şi memoria ce pleacă de acolo.

Eseul lui Snyder mi se pare impecabil, prin logica şi prin argumentaţia lui. Este cu atît mai binevenit cu cît această dezbatere comparativă " despre ceea ce generic numim Holocaust şi Gulag " se află în impas, de cel puţin un deceniu, pradă unor incompatibilităţi interpretative (sau unor umori ale autorilor!) ce încă durează. Mai cu seamă după căderea Zidului Berlinului, după Cartea neagră a comunismului a lui Stéphane Courtois et al. şi toate reacţiile pro sau contra ce au urmat, sensibilitatea subiectului, în loc să scadă, a sporit. Ideea înrudirii de fond a nazismului (şi/sau fascismului) şi stalinismului (şi/sau comunismului) şi-a cî