Mă gîndeam uneori că, la Bucureşti, comerţul de anticariat, cel de artă şi cel de cărţi ar trebui să aibă împreună o stradă de-a lungul căreia să se înşire prăvăliile. Aşa cum odinioară, în vechile oraşe, meseriile erau adunate la un loc, aşa că şelari sau blănari aveau pentru ei cîte o uliţă; aşa s-au născut Lipscanii, cartierul negustorilor care, venind de la marele tîrg de la Lipsca (Leipzig), aduceau marfa cumpărată acolo şi vindeau aceste produse de import. La fel, îmi plăcea să-mi închipui că, într-o capitală modernă, care s-ar întoarce la gradul de civilizaţie din trecut, s-ar putea constitui un cartier al anticarilor, cu o atmosferă favorabilă vieţii intelectuale, care " de ce nu? " ar fi supravegheat de o poliţie specială, între limitele unui orar comun. În zilele de 7-9 august, pe Bdul Aviatorilor, de-a lungul parcului, de la intrarea de lîngă Institutul de Istorie şi pînă în dreptul Statuii, s-au aliniat 75 de tarabe, cu ocazia Tîrgului organizat de Primăria sectorului 1, sub firma "Carpatia" (?). De departe se vedea ca o manifestaţie: de fapt, trecătorii se opreau, mulţi priveau, puţini întrebau de preţ, n-am văzut nici unul să cumpere, zău! Intrau în vorbă nişte bătrîne care ţineau minte că văzuseră acasă, pe vremuri, asemenea obiecte. Conversaţia era mai degrabă între specialiştii acestui negoţ, care îşi manifestau firescul spirit de concurenţă sau îşi aminteau afaceri mai profitabile.

O uniformă de tambur-major, ceasuri, plăci de patefon, cîini de bronz, cufere, volume desperecheate de drept (românesc sau francez), o rîşniţă de piper, oglinzi, un geamantan pe care sînt lipite etichetele unor hoteluri ce nu mai există, un joben sau două, linguriţe, o pălărie de vînător, bastoane, timbre, rîşniţe de cafea, ceasuri, un album cu ilustrate din Constantinopol, o hîrţoagă tipărită în ebraică, dar şi cărţi de rugăciuni în chirilică purtînd ştampila