Şerban Anghene are 21 de ani şi e autorul romanului Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen, cu care a cîştigat în 2008 Premiul pentru proză la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani al Uniunii Scriitorilor din România. Contrar aşteptărilor, nu se află la prima carte, căci a debutat, tot în 2008, cu Romanul dintre două beţii (Editura Dominor). Prima surpriză plăcută, la lectură – în ciuda unui titlu deconcertant (comercial, spune autorul cărţii) şi a extremei tinereţi a scriitorului – este că Şerban Anghene are talent literar, scrie cu o mînă sigură: are, de la prima pagină, fraza şi tonul just, construieşte o serie de simboluri pe care ştie să le manevreze pe parcursul cărţii, să le organizeze în interiorul unui univers realisto-imaginar, la rîndul lui bine structurat şi coerent cu el însuşi. Date în măsură să indice un prozator talentat şi promiţător.
Şerban ANGHENE, Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său Supermen, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 270 p. A depăşi realismul O a doua surpriză plăcută – simptomatică pentru o discuţie mai largă, în literatura şi cinema-ul recent, privitoare la realismul cotidianist dominant la ora actuală – ar fi tratarea materiei romaneşti într-o dublă cheie: realistă şi imaginară, ultima fiind o combinaţie de suprarealism efervescent, de imaginar al copilăriei hrănite cu Superman, Captain Planet (aici Căpitanul Planetă) şi Captain Polution (aici Căpitanul Poluare) şi de comercial, slujit de o reală uşurinţă în scrierea poveştii. Într-un interviu postat pe site-ul romanului (la care ne trimite coperta a treia, http://supermen01.wordpress.com), Şerban Anghene declară că nu e un realist (citează, printre scriitorii frecventaţi, pe Eugen Ionescu, Márquez, Bohumil Hrabal, José Saramago, James Joyce) şi, în genere, nu e interesat de prezent: în cartea de faţă, n