Botoşăneanul, unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori din judeţ, a promovat mulţi jucători în primele eşaloane ale fotbalului românesc.
Gheorghe Mihov a început să practice fotbalul de la vârsta de 10 ani şi a jucat până în 1968 la mai multe echipe din judeţul Botoşani, printre care Volanul şi Textila. Nu a avut o carieră extraordinară ca fotbalist, iar după ce a agăţat ghetele în cui s-a orientat spre antrenorat.
„Am jucat mai bine de zece ani fotbal la nivel de juniori şi la divizia C, după care am făcut Institutul de Educaţie Fizică şi Sport la Băcău. În 1971 am terminat şi mi-am început cariera de antrenor“, şi-a amintit Gheorghe Mihov.
O viaţă în cantonamente
Botoşăneanul a debutat ca antrenor la grupele de juniori ale CS Botoşani, echipa fanion a judeţului în acea vreme. În cei zece ani petrecuţi la acest club, a promovat mai mulţi jucători, care ulterior au evoluat în primele două eşaloane ale fotbalului românesc. „A fost o perioadă frumoasă la CS Botoşani. Am avut mai multe generaţii foarte bune şi am promovat mulţi jucători la prima echipă precum Grigore Bozi, Ionel Zaharia, Mihai Luca, Vasile Epure, Ioan Trohănel, Ioan Ţibichi, Constantin Iovu“, spune antrenorul.
Mihov povesteşte că în perioada petrecută la CS Botoşani a avut o relaţie foarte bună cu foştii antrenori principali şi o ofertă de a fi antrenorul secund a lui Costică Rădulescu. „Am lucrat foarte bine cu toţi antrenorii care au fost la Botoşani. Spre exemplu, Costică Rădulescu a vrut să merg cu el de la Botoşani la Galaţi şi să mă ocup de pregătirea portarilor. Nu am vrut să mă duc şi atunci mi-a reproşat că stau ca o găină în jurul casei în loc să-mi fac o carieră. Nu m-am dus, dar nici nu am regratat că nu am făcut acest pas“, a spus Gheorghe Mihov. În 1981, a renunţat la grupele de copii şi juniori de la CS Botoşani. A preluat echipa Metalul Botoşani