Deputatul PSD Aura Vasile, membru al Comisiei de ancheta in cazul Udrea, a declarat ca va face doua plangeri penale, prima dintre ele impotriva Camerei Deputatilor, iar cea de a doua, impotriva "celui care a impiedicat prezenta angajatilor Ministerului Turismului in fata Comisiei", fara sa precizeze cine anume este aceasta persoana.
"Am inceput procedurile de a face plangere penala impotriva conducerii Camerei Deputatilor si a persoanelor care se fac vinovate in legatura cu inregistrarile ilegale care au fost facute in cel mai inalt for al democratiei, dintr-o tara membra a Uniunii Europene", a declarat Aura Vasile.
Aura Vasile a declarat ca va depune o plangere penala impotriva Camerei Deputatilor, pentru episoadele inregistrarilor neoficiale ale discutiilor Comisiei si pentru recentul scandal al "scrisorii pierdute", asa cu a fost el denumit de presa.
"Am asteptat raspunsul Camerei Deputatilor privind inregistrarile, si am aflat ca acestea nu au fost facute cu aparatura Camerelor sau cu un reportofon si atunci cerem demarara unei anchete judiciare pentru a stabili cine a putut sa efectueaze aceste inregistrari", a declarat Aura Vasile, metinonand ca cei care trebuie sa raspunda in acest caz sunt cei care conduc, in acest moment, Camera Deputatilor.
Aura Vasile a mai precizat ca va depune o plangere penala si "impotriva celui care a impiedicat prezenta angajatilor ministerului in fata Comisiei". Membrul Comisiei de ancheta a repetat de mai multe ori acest lucru, la cererea jurnalistilor, fara sa ofere insa si un nume.
Deputatul PSD Aura Vasile, membru al Comisiei de ancheta in cazul Udrea, a declarat ca va face doua plangeri penale, prima dintre ele impotriva Camerei Deputatilor, iar cea de a doua, impotriva "celui care a impiedicat prezenta angajatilor Ministerului Turismului in fata Comisiei", fara