Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxele locale vor creste in 2010 cu 20%

Publicat in Romania Libera, joi 20 august 2009 ·

Administratiile locale vor putea actualiza cu rata inflatiei din 2007-2009 cuantumurile impozitelor si taxelor locale aplicate in 2010, astfel incat acestea vor creste cu circa 20% si vor aduce anul viitor venituri suplimentare de peste 970 milioane euro, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

In acest sens, Guvernul a decis miercuri, printr-o hotarare, sa permita administratiilor locale actualizarea nivelurilor minime si maxime ale valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale, altor taxe asimilate acestora, precum si ale amenzilor, cu inflatia pe anii 2007, 2008 si 2009.

"Nivelurile acestor taxe nu au mai fost actualizate, in functie de inflatie, din anul 2006, cand au fost stabilite pentru anul 2007, si din acest motiv in 2010 va fi permisa actualizarea lor cu inflatia din ultimii trei ani, care cumulata atinge 20%", au spus sursele citate.

Cursul de 4,09 lei/euro, aplicabil pentru alinierea unor taxe la nivelul celor din Uniunea Europeana, a fost stabilit conform prognozelor oficiale privind cursul la 1 octombrie 2008.

Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat pentru Mediafax, inaintea sedintei de Guvern, ca aceasta masura trebuia luata si era solicitata de mai mult timp de catre administratia locala.

La randul sau, presedintele Asociatiei Consiliilor Judetene si Locale, Liviu Dragnea, a declarat agentiei Mediafax, tot inaintea sedintei Executivului, ca masura se impunea inclusiv in ceea ce priveste extinderea "plajei" de valori in care se pot incadra aceste taxe si impozite. Administratiile locale vor putea actualiza cu rata inflatiei din 2007-2009 cuantumurile impozitelor si taxelor locale aplicate in 2010, astfel incat acestea vor creste cu circa 20% si vor aduce anul viitor venituri suplimentare de peste 970 milioane euro, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

In a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°