Aceasta cu toate că dobânzile la credite s-au diminuat cu doar 3%-4%. Sursa: Vlad Stănescu
Intesa Sanpaolo a fost singura bancă din piaţă care, la începutul acestui an, avea o bonificaţie la depozitele în lei de 17%. De atunci, aceasta a scăzut până la valoarea actuală de 10,5%.
De cealaltă parte, dobânzile creditelor, în special ale celor destinate persoanelor fizice, au cunoscut în ultimul an o tendinţă de scădere semnificativă atât în ceea ce priveşte împrumuturile în lei, cât şi în valută. „Dobânzile şi marjele de do bândă au scăzut în medie cu 3-4 procente, ceea ce a dus la o ieftinire a creditului pentru populaţie”, ne-au declarat oficialii băncii.
Totodată, acestea fluctuează foarte mult, având în vedere că toate dobânzile sunt calculate de la o lună la alta. Ca urmare a scăderii dobânzilor la credite, ratele au fost diminuate comparativ cu 2008 în medie cu circa 20%-30%.
Rata la creditul ipotecar s-a diminuat cu aproape jumătate
La un credit de nevoi personale de aproximativ 30.600 de lei, luat pe o perioadă de cinci ani, în lei, rata ajungea anul trecut la o valoare de aproape 830 de lei. Comparativ cu aceasta, în 2009, rata pentru acelaşi împrumut ajunge la 761 de lei, cu aproape 10% mai puţin. La un credit ipotecar cu o valoare echivalentă a 80.000 de euro, accesat pe 30 de ani, rambursarea lunară a acestuia ajungea la 5.390 lei. În 2009, rata pentru acelaşi credit ajunge la 3.684 lei.
În schimb, pentru un împrumut în moneda europeană, de 80.000 de euro, rata era anul trecut de puţin peste 673 de euro, cu aproape 100 de euro mai mare faţă de cât este în prezent, anunţă instituţia. Ratele au fost calculate la un curs de 4,2 lei/euro.
Banca pregăteşte un depozit cu condiţii speciale
Pentru persoanele fizice, Intesa Sanpaolo Bank va lansa, până la finalul