Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO George Enescu, trecut prin filtrul jazzului

Publicat in Adevarul, joi 20 august 2009 ·

Muzicianul Lucian Ban alături de alte şapte nume grele ale scenei de jazz contemporan vor da compozitorului român o nouă faţă. La 20 septembrie, proiectul „Enesco Re-Imagined“ va fi prezentat pe scena Festivalului Enescu, urmând ca la jumătatea lui octombrie să aibă premiera newyorcheză. Stabilit la New York, Lucian Ban, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai momentului când vine vorba de jazz, a pus la punct, împreună cu alţi şapte artişti recunoscuţi pentru multe „antecedente“ de succes într-ale muzicii contemporane, proiectul „Enesco Re-Imagined“.

Experiment în premieră

Gândit iniţial ca un workshop în care muzica lui George Enescu avea să fie abordată complet diferit faţă de toate tratamentele precedente, proiectul s-a concretizat, în trei ani, într-o iniţiativă cu miză foarte curajoasă.

Alături de nume ca Raplh Alessi (trompetă), Badal Roy (tablas) sau Gerald Cleever (tobe), Ban propune un experiment în care compoziţii precum suita „Impresii din copilărie“ sau lucrări de cameră vor fi trecute prin filtrele jazzului şi ale muzicii contemporane.

Din ansamblul, care la 20 august, va urca pe scena Festivalului Enescu mai fac parte Mat Maneri, celebru violonist nominalizat la Grammy, Tony Malaby, saxofonist cu greutate, John Herbert, basist cu palmares de zile mari, şi Albrecht Maurer, violonist german. Badal Roy, care se va ocupa de instrumentul numit tabla, are la rândul său o reputaţie greu de concurat, având la activ colaborări cu Miles Davis, Yoko Ono şi Dizzy Gillespie.

Cum reinterpretările lucrărilor lui Enescu în cheie contemporană, cu atât mai mult în alchimie cu jazzul, nu au niciun precedent, „Enesco Re-Imagined“ se anunţă un experiment de neratat pentru melomanii îndreptaţi nu doar spre zona clasică, ci şi spre cea a fuziunilor.

Enescu, „genial“ pentru americani @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 20 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 17 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 30 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 8 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°