Covorul asfaltic va fi turnat pe porţiunile de drum care fac legătura cu drumurile naţionale. Drumurile din municipiu nu au fost asfaltate în adevăratul sens al cuvântului niciodată. În afară de Calea Timişoarei, unde a fost turnat covor asfaltic în decursul anului trecut, niciun alt drum din oraş nu a fost reparat în totalitate. În ultimii 20 de ani, şoselele au fost cârpite pe alocuri, fiind astupate gropile care dădeau cele mai mari bătăi de cap şoferilor.
Toamna vine cu veşti bune
De fondurile alocate anul acesta pentru refacerea drumurilor naţionale beneficiază şi Reşiţa. Asta pentru că oraşul este traversat de drumul naţional 58 B, drum care leagă Timişoara de Reşiţa. Peste şapte kilometri de asfalt din Reşiţa va fi refăcut doar în decursul acestui an pe drumurile aparţinătoare celui naţional.
„Sperăm ca lucrările să înceapă din luna septembrie. Anul viitor va fi turnat covor asfaltic pe o porţiune de peste 12 kilometri tot în municipiul Reşiţa. Lucrările sunt efectuate de cei de la Drumuri Naţionale“, a spus Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Drumuri noi spre benzinării
Din categoria porţiunilor de drum care vor fi asfaltate anul acesta fac parte intrările în municipiul Reşiţa, respectiv porţiunea de drum de la intrare în cartierul Câlnic şi până la benzinăria din zonă. Un alt drum reşiţean pe care va fi turnat asfalt este cel care face legătura între podul de la Intim şi benzinăria din zona Triaj, urmând să fie turnat covor asfaltic şi pe bulevardul A. I. Cuza. Toate lucrările vor fi gata în 2010. Suma investită ajunge la 300 de milioane de lei.
Milioane de euro pe drumuri
Caraş-Severin beneficiază în acest an şi în 2010, de peste 600 de milioane de lei, pentru reabilitarea drumurilor. Peste nouă milioane de euro vor fi inve